Se întâmplă şi la alţii: CIA a uitat material explozibil într-un autobuz şcolar folosit pentru un exerciţiu antitero

Gafă de proporții făcută de CIA! Membri ai Agenției Centrale de Informații au uitat substanțe explozive într-un autobuz școlar,  după un exercițiu. Vehiculul a fost folosit pentru a transporta elevi, înainte ca materialul explozibil să fie descoperit, transmite Reuters.

 

Incidentul a avut loc la Liceul Briar Woods din Ashburn, în statul american Virginia.  În cursul unui exerciţiu, agenţii CIA au ascuns un container cu explozibil inert în spaţiul motorului unui autobuz şcolar. Materialul a fost depistat de câini utilitari, conform exercițiului, însă a fost uitat de agenți în vehicul. La final, autobuzul a fost preluat de conducerea liceului și folosit pentru a transporta elevi.

Materialul explozibil a fost descoperit în urma unei verificări de rutină efectuată de angajații liceului. Agenția a asigurat însă că materialul nu era periculos și că nu a fost niciun risc de explozie.

„Explozibilul nu risca să fie activat prin funcţionarea normală a autobuzului”, a dat asigurări CIA.

Containerul a fost recuperat acum de CIA. Totodată, agenția a anunțat că va revizui programul de antrenament în urma acestui incident.

 

(Sursa: libertatea.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here