Se întâmplă în România…! Unele venituri vor fi scutite de impozitare

Ministerul Finanţelor propune un nou sistem de impozit pe venit, care presupune administrarea acestuia prin globalizare anuală pentru fiecare gospodărie din România şi include o serie de venituri salariale scutite de la impozitare. Astfel potrivit proiectului „Codului economic”, emis de Finanţe, şi care include şi capitolul referitor la impozitul pe venit din Codul fiscal, următoarele categorii nu ar fi impozabile:

  1. ajutoarele pentru dispozitive medicale acordate de angajator pentru salariaţii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă. Nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile nici veniturile de natura celor prevăzute mai sus, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale şi finanţate din buget;
  2. drepturile hrană acordate de angajatori angajaţilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
  3. hrană acordată de angajatori angajaţilor, în cazul în care potrivit legislaţiei în materie este interzisă introducerea alimentelor în incinta unităţii;
  4. cazarea şi contravaloarea chiriei pentru locuinţele puse la dispoziţia persoanelor cu rol de reprezentare a intereselor publice, a angajaţilor consulari şi diplomatici care lucrează în afara ţării, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
  5. contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi privind sănătatea şi securitatea în muncă, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament, ce se acordă potrivit legislaţiei în vigoare;
  6. sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activităţi dependente desfăşurate într-un stat străin, indiferent de tratamentul fiscal din statul respectiv, inclusiv din activităţi dependente desfăşurate la bordul navelor în apele internaţionale;
  7. costul telefoanelor, al abonamentelor telefonice şi convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;
  8. avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul acordării şi la momentul exercitării acestora;
  9. cheltuielile de transport şi cazare primite de salariaţi pe perioada delegării/detaşării în ţară sau străinătate.

(5) Avantajele primite în bani şi/sau în natură imputate salariatului în cauză nu se impozitează.

(6) Indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, impozabile, primite pe perioada delegării în altă localitate, în România şi în străinătate, se consideră venituri aferente lunii în care se aprobă decontul.

(7) Indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, impozabile, primite pe perioada detaşării/deplasării, potrivit prevederilor alin. (2) lit.k)

De asemenea, sunt scutite de la plata impozitului pe venit alte categorii de venituri, precum cele din dividende sau cele realizate din deţinerea şi transferul instrumentelor financiare care atestă datoria publică a statului, precum şi a unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv din operaţiunile de tip repo şi reverse/repo cu aceste instrumente, indiferent de piaţa/locul de tranzacţionare unde are loc operaţiunea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here