despre nimicul nou sub ninsoare și răutatea care ajunge zilei
Nu, nu s-a-ntîmplat nimic deosebit ieri, alaltăieri sau în săptămîna care tocmai trece. Pur și simplu oceanul internetic mi-a adus la mal o sticlă goală, cu niște amintiri roase de apă în loc de etichetă, plus un fel de radiografie tardivă, cu amăreala pe cît s-a putut de zen-eclessiastoidă.
Despre lepădarea oamenilor majoritari de unii oameni era vorba în literele decolorate din sticla adusă la mal. Și despre un fel de concluzie : cel mai dezgustător nu e faptul că, din diverse motive pragmatice, unii oameni se leapădă de alţii. Şi nici măcar gradul de meschinărie al acestor motive nu e lucrul cel mai penibil. Ruşinos, rizibil şi demn de milă ( în sensul propriu, ne-retoric ) e felul în care aceşti oameni încearcă să-şi acopere propria mizerie. Să-şi justifice ghiontul, scuipatul, arătatul acuzator cu degetul, zîmbetul distant sau delimitarea rituală de oaia neagră, de eretic sau de tovarăşul deviaţionist, care a căzut în mrejele imperialismului american, rusesc sau marţian.
Omul corect, serios, stimabil, care se leapădă public de reziduul uman de care era alături pînă ieri, n-o să spună că face acest gest din motive foarte practice : o funcţie, care trebuie obţinută sau păstrată în siguranţă ; o poziţie simbolică, care asigură alte avantaje, colaterale şi cuantificabile ; o reţea de relaţii, care ajută la rezolvarea unor felurite necesităţi sociale, profesionale sau personale; un blid mai bun sau mai plin cu mîncare. Etc. Nu, desigur că aceste motive nu vor fi asumate de omul hotărît să se integreze în haită ori în turmă, aşa că stomacul lui mental, flămînd de diverse feluri culinare, va fi acoperit solemn cu diferite vestimentaţii retorice, care de care mai principiale şi mai pline de patos moral, profesional, civic sau euharistic.
Ex-tovarăşul de drum nu va fi afurisit în piaţa publică fiindcă a fluierat în biserică ori fiindcă a strigat că regele e gol, ci fiindcă nu s-a spălat pe mîini cînd a venit la împărtăşanie, ori fiindcă a strigat despre goliciunea regală cu o intensitate sonoră absolut scandaloasă, care a trezit copiii ce dormeau la prînz. Or, se ştie, copiii sînt lucrul cel mai de preţ, şi trebuie păziţi de orice agresiune, fie ea sonoră, semantică ori morală, Domnul fie lăudat !
Desigur, aceşti proaspeţi şi zeloşi păzitori ai diferitor evanghelii se vor face că uită unele lucruri evidente. Bunăoară, că dumnezeul lor a intrat în templu strigînd mînios şi lovind cu biciul. Ori că ayatollahul sectei morale a majorității, din care pretind că fac parte zeloşii delimitatori, predică dintotdeauna strigatul în biserică, diatriba violentă şi vitriolantă, datul caiafelor cu nasul în propriile lor secreţii. Sau că parohia acuzatorului-delimitator e plină de diverşi emiţători de dejecţii mentale, care au însă avantajul că sînt ori şefi direcţi ai procurorului popular, ori că delimitarea de ei nu e necesară. Încă.
Dar, desigur, congruenţa cu noi înşine şi cu principiile clamate e, adesea, un lucru foarte complicat. Nevoile zilnice sînt mult mai simple. Nevoi în toate sensurile. Iar sensul cel mai dezgustător e vecin cu felul în care acuzatorii-delimitatori fac exces de zel, deşi inteligenţa pe care o au le-ar putea spune că ar fi suficient să acuze, nu e nevoie să şi scuipe.
Numai că nevoile sînt mai mari decît inteligenţa, Foamea e mai mare decît ruşinea. Mărgelele sînt mai importante decît obrazul. Aşa aflăm că ţapul ispăşitor nu numai că behăie, dezgustător, batjocoritor şi blasfemiator. Dar a făcut şi ceva absolut îngrozitor în Sfîntul Potir, Doamne-apără-şi-păzeşte … Şi doar i-am spus de-atîtea ori, onorată instanţă, că nu-i bine deloc, dar deeeloc, ce face, aşa să-mi ajute Dumnezeu şi Maica Domnului ….
Iar numele lor e Leghiune.
Decît că, precum scria într-o carte veche, nimeni nu poate sări peste umbra lui. Și, fiindcă își aminti că ajunge zilei răutatea ei, Șehretrogradu văzu norii zilei mijind și, spinos, puse tocul alături, tăcînd.
Lucian Postu
