Scrimera Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro

Scrimeră română Mălina Călugăreanu s-a calificat, sâmbătă, la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, Brazilia, după ce a realizat un concurs excelent în turneul preolimpic individual de floretă de la Praga, informează Federaţia Română de Scrimă.

Mălina Călugăreanu (19 ani) a înregistrat cinci victorii şi o înfrângere în grupa preliminară. În optimi, ea a dispus cu 15-2 de irlandeza Victoria Duxbury, pentru ca în sferturi să o învingă pe austriaca Olivia Wohlgemuth, scor 15-9. Floretista Mălina Călugăreanu este componentă a echipei CSA Steaua, unde este pregătită de către Ducu Petre şi Florin Gheorghe, transmite B365.ro.

 

Mălina a acordat câteva declaraţii pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Scrimă. „A fost o zi încărcată, cu multe multe emoţii. Încă nu realizez ce am făcut! E un mare pas înainte. Azi am dat tot ce am putut şi mă bucur că am obţinut această calificare extraordinară. Sunt fericită! Le mulţumesc din suflet tuturor celor care au fost alături de mine, antrenorilor, colegilor, familiei, tuturor! Calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio este cel mai important rezultat al meu de până acum!” a spus Mălina Călugăreanu, mai arată sursa citată.

 

 

(Sursa: B365.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here