Şcoala privată sau de stat?

Ei bine, asta e marea întrebare pe care părinţii şi-o pun atunci când vine momentul să îl înscrie pe cel mic la şcoală. Orice părinte îşi doreşte ca micuţul lui să pornească pe drumul învăţării cu “dreptul” şi în cele mai bune condiţii. Există avantaje şi dezavantaje în ambele situaţii, însă, se poate alege răul, cel puţin, mai mic.

Marea majoritate a părinţilor aleg, de cele mai multe ori, ca şi copilul lor să urmeze cursurile la o şcoală de stat, precum au făcut şi ei. Această alegere se poate spune că este condiţionată şi de părerea ori impactul pe care l-au avut părinţii în acel timp. Un alt semn de întrebare se ridică şi atunci când unele cunoştinţe încearcă să denigreze şcoala respectivă, doar pentru că nu a mulţumit aşteptările lor sau datorită unui profesor mai puţin pregătit. Aceste zvonuri, adesea, influenţează opinia părinţilor care aleg să asculte “gura satului”. Sfatul oferit părinţilor de bebee.ro este să nu se lase manipulaţi de cei din jur şi să încerce ei să clarifice  ceea ce îi preocupă şi îi va stimula să fie de acord cu acea şcoală. Se poate face acest lucru, pur şi simplu, vizitând şcoala, discutând cu profesorii sau chiar cu unii elevi.

 

Şcoala de stat

 În ceea ce priveşte urmarea cursurilor la o şcoală de stat, se pot aduce multe argumente pro şi contra care să stea la baza luării deciziei. Un prim argument pro adus în favoarea şcolii de stat este faptul că, aceste tip de învăţământ este gratuit, iar manualele sunt oferite de către şcoală. Colectivul unei clase este cam de 25-30 de elevi. Acest lucru este benefic pentru că copii vor socializa ceea ce va contribui la dezvoltarea lor emoţională şi socială. În schimb, fiind într-un număr atât de mare, atenţia profesorului va fi îndreptată către tot colectivul şi nu se va axa exact pe un anumit tip de elevi.

 

La începutul orelor, fiecare profesor va da câte un test elevilor pentru a observa câţi sunt de mulţi care preferă un anumit stil de învăţare şi cum să abordeze desfăşurarea orelor, transmiterea informaţiilor, evaluarea lor. De asemenea, în cadrul acestui tip de învăţământ există profesori cu experienţă, capabili de a se preta modelării elevilor, dar unii pot fi mai puţin îngăduitori odată cu trecerea timpului.

 

Copii vor putea să participe la tot felul de cluburi (de lectură, de pictură, dans, sportul minţii- şahul, etc,.) şi chiar la olimpiade datorită competiţiei ce se creează între elevii unui colectiv. Ambiţia va fi un stimulant perfect pentru ca copilul să îşi descopere anumite abilităţi şi să exceleze în acel domeniu şi pe viitor.

 

Deşi, participarea la şedinţele organizate de către învăţător ori diriginte sunt mai puţin frecventate de părinţi, este bine, totuşi, ca aceştia să vină, astfel vor putea să cunoască profesorii şi evoluţia micuţului lor. Un punct slab este absenţa unor programe de genul “after school” pentru care părinţii trebuie să scoată nişte bani în plus pentru grija copilului după şcoală, asta fiind datorită neputinţei de a avea chiar ei grijă de micuţ (serviciul).

 

Şcoala privată

 În primul rând, cursurile acestui tip de învăţământ se plătesc, dar în taxă se include mai multe beneficii: şcolarizarea, transportul, o masă şi chiar program de tip “after school”. În plus, în cadrul instituţiei se asigură o bună siguranţă prin prezenţa paznicilor şi a camerelor de supraveghere, care, la şcolile de stat nu sunt prezente în toate instituţiile. Copilul va face parte dintr-un colectiv mai restrâns, acest fapt scade şansa de interacţiune socială. Fiind puţini într-un colectiv, profesorul poate acorda atenţie fiecărui elev în parte. În ceea ce priveşte profesorii, aceştia sunt tineri. Pe de o parte este bine pentru că va putea socializa mai bine cu copilul, dar privind din alt unghi, aceştia duc lipsă de experienţă. Diplomele obţinute de copii nu sunt recunoscute de către Guvernul Român, dar sunt pe planul internaţional, aşadar, contează foarte mult pentru viitorul lor în ce direcţie vor pleca spre studii.

 

 Atât şcolile de stat cât şi cele private aduc plusuri şi minusuri. Tot ce mai rămâne este ca părinţii să acorde atenţie ambelor forme şi să decidă ceea ce consideră că i se va potrivi mai bine copilului lor.

 

 

 

(Sursa: bebee.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here