Școală gimnazială patronată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, inaugurată la Iași. Taxe piperate pentru familiile cu venituri medii

Școlile private au devenit o afacere din ce în ce mai profitabilă care se alimentează din dorința părinților de a le oferi o educație mai bună copiilor. Pe acest lucru mizează și Mitropolia Moldovei și Bucovinei care a inaugurat Gimnaziul „Varlaam”, o unitate de învățământ care va funcționa din toamnă.

 

 

Nu oricine își permite să își dea copilul la această școală – taxa lunară este de 540 de lei, iar cea de înscriere de 340 de lei. În această sumă nu sunt incluse manualele, transportul sau masa.

 

Pentru început, gimnaziul administrat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei va avea o singură clasă cu 20 de elevi, însă numărul va crește în funcție de solicitări.

 

„- De ce să aleagă gimnaziul Varlaam? – Pentru că gândim în perspectivă. Avem taxele cele mai mici ale școlilor private, este 540 de lei pe lună timp de 12 luni”, spune la Digi 24 Cristina Gheorghe, directorul Fundației „Varlaam Mitropolitul” Iași.

 

Așadar, părinții care vor să își dea copilul la școala aflată sub patronajul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei trebuie să plătească, într-un an, 6.500 de lei.

 

Părinții sunt de părere că educația copiilor nu are preț și sunt dispuși să plătească oricât, în cazul în care își permit, astfel incat cei mici să aibă parte de metode de învățare cât mai moderne.

 

„Cea mai mare diferență pe care o văd eu e că școala privată doar pe cognitivul copilului, pune și pe emoțional și pe spiritualul lor”, este de părere un părinte.

 

„Parcă e și mai multă atenție, parcă e și un program mai diversificat, fac multe activități”, consideră un alt părinte.

 

Unitatea de învățământ a Mitropoliei Moldovei are, din 2009, și 5 clase de învățământ primar, iar aici taxa de școlarizare este 900 de lei pe lună. De la cei 80 de elevi, biserica strânge, într-un an, peste 860.000 de lei. În schimbul taxelor, conducerea unității de învățământ promite… învățământ de calitate.

 

„Dorim un act educațional performant, dorim o bază de inspirație din partea Bisericii dar o școală care să pregătească oamenii pentru legătura și viața în societate”, a spus IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, citat de Digi 24.

 

„Învățământul privat crește de o bună vreme și cu rezultate semnificative la unele dintre unități. Pentru învățământul de stat existența învățământului particular înseamnă competiție, înseamnă o posibilitate a de a analiza și de a oferi și alte trasee individualizate de evoluție pentru copil”, a declarat Camelia Gavrilă, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași.

 

Afacerile în domeniul educațional nu sunt singurele detinute de Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Preotii mai administreaza o fabrică de lumânări, o firmă de turism, brutărie, tipografie, ocoale silvice dar și spitale și policlinici.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here