@ Angajații de la hotelul milionarului Cornel Brînză lucrau în ture de 12 ore, dar erau pontați doar 8 ore @ După ce a fost dat în judecată de un fost angajat și controlat de ITM, Cornel Brînză ar fi folosit mai multe documente falsificate @ ITM Iași a aplicat firmei lui Brînză o amendă record de 145.000 lei pentru mai multe încălcări ale legii și a dispus 20 de măsuri de remediere a deficiențelor privind codul muncii @ Paul Diaconescu a fost recepționer la hotelul lui Brînză din strada Atelierului, în apropierea fostei fabrici Tomiris (Teba Industry) @ A fost dat afară după mai puțin de două luni, atunci când i-a cerut patronului Cornel Brînză să-i plătească orele suplimentare lucrate @ Recepționerii din hotelul lui Brînză lucrau ture de câte 12 ore, 20 de zile pe lună, prestând în timpul unei luni de muncă aproximativ 240 de ore, cu mult peste norma legală de lucru @ „În momentul în care am cerut plata acestor ore suplimentare, administratorul Cornel Brînză, de altfel un țepar binecunoscut în Iași, mi-a spus că el nu plătește așa ceva și mi s-a încetat contractul de muncă”, spune Paul Diaconescu @ Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Iași efectuează cercetări în privința firmei Con-Ted Company SRL în legătură cu falsificarea statelor de plată @ „Apar două state de plată în care apar numele meu și o semnătură ce nu îmi aparține. Pe parcursul activității mele nu am semnat niciun stat de plată, primind salariul pe card și o sumă de 600 lei prin mandat poștal”, mai spune fostul angajat @ „Era oricum în perioada de probă. Nu i s-a falsificat nicio o semnatură, bate câmpii”, a spus omul de afaceri Cornel Brînză @ 7IAȘI va prezenta în ediția de mâine toate detaliile privind descoperirile făcute de inspectorii ITM la firma Con-Ted Company SRL
Omul de afaceri Cornel Brînză este acuzat că ar fi folosit mau multe documente falsificate în cadrul unui proces civil și în cadrul unui control derulat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași. Un fost angajat al firmei Con-Ted Company SRL îl i-a făcut plângere penală lui Cornel Brînză pentru falsificarea unor pontaje și a unor state de plată pentru a acoperi faptul că angajații erau plătiți „la gri” și că lucrau ore suplimentare fără a fi plătiți. Controlul efectuat de ITM Iași la firma lui Brînză confirmă acuzațiile, iar Inspectoratul Județean de Poliție efectuează cercetări cu privire la infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
240 ore lucrate lunar!
Paul Diaconescu a fost recepționer la hotelul lui Brînză din strada Atelierului, în apropierea fostei fabrici Tomiris (Teba Industry). A fost dat afară după mai puțin de două luni atunci când i-a cerut patronului Cornel Brînză să-i plătească orele suplimentare lucrate. Recepționerii din hotelul lui Brînză lucrau ture de câte 12 ore, 20 de zile pe lună, prestând în timpul unei luni de muncă aproximativ 240 de ore, cu mult peste norma legală de lucru.
„Am fost angajat la această societate în perioada 13 iunie – 26 iulie 2022 în funcția de recepționer hotel. În această perioadă programul de lucur era de 12 ore astfel: două zile de la 8.00 la 20.00, apoi două zile de la 20.00 la 8.00 și următoarele două zile libere, depăsind astfel cu mult norma legală prevăzută de codul muncii. Pentru orele suplimentare nu am fost plătit nici eu și nici colegii mei. În momentul în care am cerut plata acestor ore suplimentare, administratorul Cornel Brînză, de altfel un țepar binecunoscut în Iași, mi-a spus că el nu plătește așa ceva și mi s-a încetat contractul de muncă.” spune Paul Diaconescu.
Falsuri prezentate în instanță
Întrucât reprezentanții Con-Ted Company au refuzat să-i achite fostului angajat dreptuirle salariale, Paul Diaconescu a deschis un proces civil la Tribunalul Iași împotriva companiei. În cadrul acestui dosar, firma Con-Ted a depus mai multe documente pe care Diaconescu le consideră false. Este vorba despre statele de plată și pontajele aferente lunilor iunie și iulie 2022. Documentele depuse de Brînză arată că angajații lucrau câte 8 ore pe zi, deși în realitate aceștia erau prezenți 12 ore la recepția hotelului.
„Între documentele depuse de Con-Ted în acest dosar am avut surpriza să constat că apar două state de plată în care apar numele meu și o semnătură ce nu îmi aparține. Pe parcursul activității mele nu am semnat niciun stat de plată, primind salariul pe card și o sumă de 600 lei prin mandat poștal. Odată cu răspunsul la întâmpinare am primit și niște pontaje aferente lunilor iunie și iulie 2022, întocmite în fals deoarece se specifică faptul că toți recepționerii au lucrat câte 8 ore pe zi, în două ture, de la 8.00 la 16.30 și de la 16.30 la 00.30, deși programul real era de 12 ore iar recepția hotelului era deschisă non-stop.” susține Paul Diaconescu
Cornel Brînză, autorul falsurilor?!
Paul Diaconescu spune că documentele falsificate prezentate Tribunalului și ITM au fost modificate de către Cornel Brînză. Diaconescu spune că a discutat cu directorul economic al Con-Ted Company care l-a asigurat că statele de plată au fost întocmite corect, conform orelor lucrate. Aceastea ar fi fost modificate ulterior de către Cornel Brînză. Din acest motiv Diaconescu a sesizat Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.
„Am discutat telefonic de mai multe ori cu directorul economic Constantin Bălănică care mi-a spus că statele de plată în cauză nu sunt semnate de el, așa cum ar fi legal. El doar a întocmit statele de plată cu ajutorul programului de contabilitate winmentor, dar ulterior administratorul Cornel Brînză le modifică după bunul plac. Aceste practici de a nu achita salariile în mod corect, de a-și înșela partenerii de afaceri, de evaziune fiscală, sunt unele obișnuite pentru administratorul Cornel Brînză. Aceste state de plată falsificate cât și pontajele au fost folosite de către administratorul Cornel Brînză pentru a induce în eroare inspectorii ITM, instanța de judecată cât și pentru a evita plata integrală a salariului și a orelor suplimentare către toți angajații.” precizează Paul Diaconescu în plângerea adresată IPJ Iași.
Brînză neagă acuzațiile
Patronul Con-Ted Company, Cornel Brînză, spune că acuzele aduse de fostul angajat nu sunt adevărate. După o serie de jigniri și epitete la adresa fostului angajat, ce nu pot fi reproduse, Brînză a spus că firma a fost verificată de mai multe instituții la sesizările făcute de Paul Diaconescu și că nu a fost găsit nimic în neregulă. Patronul Con-Ted declară că doar ITM-ul ar fi constatat „câteva” deficiențe și a dispus măsuri de remediere, fără a amenda însă firma.
„Tipul a lucrat la LDP pe vremuri și a vrut să vină recepționer la noi. După o lună am întrerupt colaborarea pentru că nu pot pune un astfel de om la recepție. Era oricum în perioada de probă. Nu i s-a falsificat nicio o semnatură, bate câmpii. Au fost cei de la ITM, Poliția Economică, GDPR. Am avut 7-8 controale. ITM a stat 60 de zile și a schimbat apoi echipa. El e un turnător de serviciu. Nu am primit nicio amendă. ITM a dat o serie de măsuri care au fost remediate”, a spus Cornel Brânză.
ITM și IPJ confirmă reclamațiile angajaților
Declarațiile lui Brînză nu concordă însă cu datele oficiale deținute până în acest moment de reporterii 7IAȘI. În realitate, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Iași efectuează cercetări în privința firmei Con-Ted Company SRL în legătură cu falsificarea statelor de plată și folosirea acestor documente în cadrul unui proces civil. Diaconescu i-a făcut o plângere penală și a atașat dovada falsificării statelor de plată și a pontajelor prezentate de Brînză atât în fața judecătorilor de la Tribunalul Iași cât și inspectorilor de la ITM. Diaconescu a prezentat polițiștilor procesele verbale încheiate între angajați la predarea turelor. Documentele conțin numele angajaților, orele de predare din care reiese programul de lucru și sumele de bani predate de la o tură la alta. Totodată, au fost prezentate și programările turelor făcute de către angajator pentru lunile iunie și iulie din care reiese în mod clar că fiecare angajat lucra 12 ore pe zi timp de 4 zile, iar apoi avea 2 zile libere.
IPJ urmează să stabilească persoanele care au falsificat documentele, urmând ca dosarul să fie instrumentat în continuare de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași. ”… vă aducem la cunoștință faptul că aspectele sesizate fac obiectul cercetărilor efectuate în cadrul dosarului penal cu numărul 272516/2022, sub aspectul sîvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 322 din Codul Penal și uzul de fals, faptă prevăzută și pedepsită de art. 323 din Codul Penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor acesta să fie înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.” se arată într-un răspuns transmis de către IPJ Iași lui Paul Diaconescu.
Totodată, controlul efectuat de ITM Iași a scos o la iveală o serie de nereguli grave. ITM Iași a aplicat firmei lui Brînză o amendă record de 145.000 lei pentru mai multe încălcări ale legii și au dispus 20 de măsuri de remediere a deficiențelor privind codul muncii. 7IAȘI va prezenta în ediția de mâine a publicației toate detaliile privind descoperirile făcute de inspectorii ITM la firma Con-Ted Company SRL.
Rareș Neamțu