Schimbări la Liceul Cantemir: catalog electronic, uniformă şi parc în curtea şcolii

Considerat de specialişti o şcoală tânără, înfiinţată abia în 1963, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași a intrat într-o amplă perioadă de schimbări profunde, care vor afecta atât elevii şi părinţii acestora, cât şi profesorii. Una dintre etape o constituie introducerea din această săptămână a catalogului electronic dezvoltat de ieşenii de la AdServio.

 

AdServio, activ de luni

Catalogul electronic AdServio este utilizat de câteva zeci de şcoli şi licee din Iaşi, Bucureşti şi Chişinău. Sistemul nu este un simplu soft de înregistrare a notelor, ci oferă ample opţiuni de management a relaţiilor dintre părinţi şi şcoală, profesori şi elevi şi chiar a relaţiilor dintre părinţi şi elevi. „Problema absenteismului şcolar apare, de obicei, după clasa a X-a. Nu avem un absenteism foarte ridicat, dar pe noi ne interesează să rezolvăm cazuri punctuale. Sunt părinţi care nu ajung niciodată la şcoală iar aşa putem soluţiona acest aspect”, spune Anca Dimitriu, directoarea de la Cantemir. Concret, cu ajutorul unei parole, părinţii vor putea accesa un cont în care se află notele copiilor pe materii, absenţele acestora, eventuale observaţii sau mesaje, dar şi poziţia acestora în clasamentul neoficial al clasei. La Cantemir, jumătate dintre părinţii celor 1.000 de elevi ai liceului vor primi datele AdServio încă din prima zi.

 

Foto: prof. Anca Dimitriu, director Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”

Profesorii au scăpat de corvoadă

Practic, prin AdServio, părinţii vor putea avea acces la notele şi absenţele copiilor oricând, din orice colţ al lumii. De luni, la Cantemir introducerea datelor în sistem se va face de două ori pe săptămână. „Este important şi faptul că profesorii vor fi motivaţi să fie atenţi şi să explice notele. Nu vor putea, spre exeplu, să spună: ţi-am dat nota 2 pentru că ai fost obraznic la ore. Mai mult, catalogul electronic oferă o statistică actualizată pentru documente manageriale şi proiecţii”, adaugă Anca Dimitriu. Pentru liceul Cantemir, ieşenii de la AdServio au făcut o modificare de sistem care să vină în avantajul profesorilor. „Datele nu mai sunt introduse în sistem de cadrele didactice, ci de un angajat al nostru. Astfel, pofesorii nu vor munci de două ori, să înregistreze o dată în catalogul clasic şi a doua oară în cel electronic”, explică Raluca Văraru, directorul firmei.

 

Trupa de teatru amator în limba spaniolă de la Liceul Cantemir va patricipa, luna viitoare, la un Festival Internaţional de Teatru organizat la Sofia (Bulgaria). „Sunt 8 copii foarte buni, din clasele a XI-a, iar profesoara lor este chiar din Spania”, explică Anca Dimitriu, directorul liceului. 

Schimbări radicale la Cantemir

Introducerea catalogului AdServio nu este primul pas radical spre modernizare făcut în acest an la Cantemir. Sala de sport se află în reparaţie capitală şi a fost deja introdus un serviciu privat de pază, susţinut financiar de asociaţiile de părinţi. În perioada următoare se are în vedere şi introducerea unei uniforme. „Vrem o uniformă cât se poate de modernă, astfel încât elevii s-o poarte cu plăcere”, afirmă directorul Anca Dimitriu. Unul dintre cele mai importante proiecte aflate în lucru este, însă, Grădina Cantemir. Conducerea liceului intenţionează să transforme curtea instituţiei într-o mini-grădină botanică. „Avem un spaţiu generos şi sperăm ca în primăvară să începem plantările. Vizăm cu precădere arbori şi arbuşti ornamentali pereni, adaptaţi zonei noastre”. Gardul înalt, din plasă metalică va fi înlocuit de unul mai mic, dublat de gard viu ornamental, aleile vor fi din piatră de râu şi gazon iar în mijlocul grădinii se doreşte organizarea unui spaţiu care poate fi folosit şi ca sală de clasă în aer liber.

 

Catalogul AdServio a pornit ca o afacere de familie a verilor Alexandru şi Ştefan Holicov. Aceştia au avut ideea în 2008 şi, bazându-se pe competenţa în IT a lui Dragoş Grosu, au inventat, practic, AdServio. „Numele nu este un acronim, ci este preluat din latină şi înseamnă «a servi». Ideea noastră a fost aceea de a schimba radical sistemul de învăţământ”, afirma Alexandru Holicov pentru 7Est. Unitatea de încercări a fost Liceul Vasile Alecsandri din Iaşi unde, timp de un an, a fost testată prima variantă a catalogului online AdServio. Ulterior, catalogul ieşenilor a fost prezentat, cu succes, la numeroase târguri de profil din lume fiind apreciat inclusiv pentru siguranţa oferită. Datele introduse sunt stocate în cloud iar atacurile informatice asupra sistemului sunt aproape excluse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here