Când toată lumea se întreba care porţiuni vor fi închise din Şoseaua Nicolina, care intră în „reparaţii capitale”, viceprimarul Mihai Chirica a denunţat toate scenariile posibile: „Nu ştiu de ce s-a înţeles că Nicolina se va închide pe anumite tronsoane. Toţi cei 4 kilometri ai bulevardului vor rămâne accesibili pe toată durata lucrării”.
Astfel, se va circula pe ambele sensuri, pe cele două benzi de circulaţie, urmând a fi închisă doar porţiunea centrală, pe care se află liniile de tramvai. Aceasta va duce la eliberarea primei benzi, pe care acum îşi parchează maşinile locuitorii din zonă. „Se schimbă complet terasamentul doar la liniile de tramvai. La carosabil n-ar sens să schimbăm fundaţia pentru că este foarte bună. Se va turna doar covor asfaltic”, a precizat viceprimarul.
Gâtuire la Pasaj
O problemă va fi însă cu Pasajul Nicolina, care necesită lucrări de consolidare. Acesta va sugruma, într-adevăr, traficul, urmând a devia circulaţia pe rutele ocolitoare: Nicolae Iorga, spre Gara Internaţională, respectiv Ţesătura (vezi schema alăturată). „Săptămana viitoare (aceasta – n.r.) vine un expert în structuri pentru a face un plan de acţiune. Probabil, pentru o perioadă de timp, pe pasaj se va circula pe câte-o bandă pe sensul de mers”, a explicat Mihai Chirica.
Bazarul de sub Pasaj va fi mutat la Târgul de Cherestea. Tot bulevardul are termen de finalizare iulie 2015, când „trebuie să tăiem panglica, altfel nu mai putem deconta sumele obţinute din fonduri europene” – a mai spus viceprimarul.
Foto: Mihai Chirica, viceprimarul municipiului Iasi
Tunelul din Fundaţie va fi „semi-gata”
Lucrările la Pasajul Eminescu, de la Fundaţie, vor fi terminate în septembrie anul acesta doar parţial.
„În septembrie, când începe şcoala, tramvaiele vor trece pe deasupra pasajului, iar în primele luni din 2014, vom inaugura şi tunelul”, a spus Mihai Chirica, deşi termenul iniţial pentru întreaga lucrare era septembrie 2013.
O altă critică este legată că pasajul subteran va avea doar câte-o bandă pe sens, ceea ce va face destul de periculoasă intrarea în tunel. „N-aveam cum să facem două benzi pe sens pentru că n-aveam loc în intersecţie, iar Păcurariul continuă oricum cu o singură bandă. În pasaj viteza va fi restricţionată la 40 km/h”, a încheiat Mihai Chirica.