Scandalul Mihalache, o mutare de şah într-un joc de zeci de mii de euro

Un moment de excepţie al lui Mihalache la Iaşi a fost golul marcat acum doi ani în meciul cu FC Braşov
Şi-a susţinut numeroasa familie cu banii câştigaţi şi e posibil ca presiunea să-şi fi spus cuvântul. Este posibil ca răzmeriţa fundaşului Mihalache împotriva antrenorului Napoli să fi avut ca motivaţie intenţia jucătorului de a obţine un salariu mai mare. Planul a dat, deocamdată, greş, Mihalache primind o amendă uriaşă şi o suspendare de peste un an.

 Chiar dacă au de realizat un obiectiv istoric pentru club, calificarea pentru prima dată în istoria clubului într-o cupă europeană, oficialii şi jucătorii de la CSMS Iaşi par a nu mai scăpa scandaluri. Ultimul este cel legat de fundaşul Ovidiu Mihalache, ce a părăsit echipa după o ceartă cu antrenorul Nicolo Napoli.

 

Executat în baza Regulamentului

Preşedintele executiv al clubului CSMS Iaşi, Florin Prunea, a declarat că „Mache“ va fi amendat cu aproximativ 9.000 de euro şi că a solicitat Federaţiei Române de Fotbal suspendarea acestuia până la finalul contractului. „În urma raportului făcut de antrenorul Nicolo Napoli, am decis ca Ovidiu Mihalache să fie amendat cu 25% din contract, aproximativ 9.000 de euro, conform Regulamentului de Ordine Interioară. Am solicitat Federaţiei Române de Fotbal suspendarea jucătorului până în vara anului 2017, adică până când expiră contractul cu clubul nostru”, a spus Florin Prunea.

 

Cearta cu antrenorul

În etapa a VII-a a play-out-ului, Mihalache nu a fost utilizat de Nicolo Napoli, Frăsinescu fiind cel care a făcut “cuplu” în apărare cu Ciucă. Înaintea partidei de la Cluj, cu CFR, la penultimul antrenament, când Napoli face de obicei un joc-şcoală în care foloseşte, în proporţie de 99%, titularii într-una dintre echipe, Mihalache a jucat în echipa „titularilor“. Chiar şi aşa, jucătorul s-a arătat extrem de deranjat de faptul că antrenorul nu-l folosise în urmă cu o etapă.

Ajuns în vestiar, antrenorul i-a spus că trebuie să meargă la conferinţa de presă, moment în care a izbucnit scandalul. Mache i-a spus lui Napoli că nu merge la conferinţă pentru că oricum nu este titular şi că tehnicianul îşi bate joc de el. Napoli a ripostat, iar jucătorul şi-a luat bagajul şi a plecat. De atunci, Mihalache nu s-a mai prezentat la antrenamente.

 

Nu mai este loc de împăcare

În momentul plecării de la echipă, Mache a spus că nu va mai evolua la CSMS Iaşi cât va fi antrenor Nicolo Napoli. „Nu pot să-l las pe Napoli să-şi bată joc de mine. Cât va fi el antrenor la Iaşi, eu nu voi mai juca niciun meci pentru echipa asta. Nu am înţeles de ce am fost scos din echipă, fără motiv“, a zis Mache.

În replică, tehnicianul formaţiei ieşene a precizat că nu mai doreşte ca Ovidiu Mihalache să facă parte din lotul echipei sale: „Am văzut că Mihalache a spus că nu mai joacă la Iaşi cât sunt eu antrenor. Atunci să ştie că eu sunt antrenor şi nu va mai juca atâta timp cât eu sunt aici. Nu mă aştept să-şi ceară scuze. Ce scuze, când el a plecat de la echipă? Nu a fost prima dată când Mihalache face probleme şi creează scandal.“

 

Un jucător ciudat

“Să ştie că eu sunt antrenor şi nu va mai juca atâta timp cât eu sunt aici” – Nicolo Napoli, antrenor CSMS Iaşi

 

Florin Prunea s-a arătat extreme de deranjat de faptul că, după cearta cu Napoli, Mache nu a mai stat de vorbă cu nimeni de la echipă, închizându-şi telefonul. „Nu pot să înţeleg atitudinea lui. L-am sunat în mod repetat, însă nu mi-a răspuns la telefon. Nici cu colegii nu a dorit să vorbească. Nu putem tolera aşa ceva! Poate că îşi imagina că îl lăsăm să plece liber de contract. Poate pleca pentru 500.000 de euro!“, a spus Prunea.

Surse din cadrul clubului ieşean susţin că Mihalache a făcut tot acest scandal pentru a fi lăsat să plece: „Are unul dintre cele mici contracte şi nu m-ar mira să aibă vreo ofertă din altă parte. Cred că de aceea a făcut scandal. El, de felul lui, e mai ciudat. Nu are prieteni în echipă. Nu prea stă de vorbă cu nimeni“, a povestit o sursă apropiată de club.

 

„Poate revine la echipă“

Colegii lui Mihalache consideră că echipa are nevoie de el pentru a-şi atinge obiectivul propus. „Avem nevoie foarte mare de Mihalache. Este un jucător foarte bun. Depinde de el şi de Mister ce se va întâmpla. E un jucător important, iar noi sperăm să se întoarcă la echipă. Mai sunt câteva etape extrem de importante şi el a dat încredere prin evoluţiile lui”, a declarat Milan Mitic.

Şi Andrei Cristea crede că Mache ar putea fi iertat de conducere dacă revine la sentimente mai bune. „Mache a greşit, dar cred că ar putea fi iertat de conducere, dacă se întoarce. Cu toţii facem greşeli. El a fost unul dintre jucătorii constanţi, «stâlpul apărării». A dus greul în multe meciuri“, a spus atacantul ieşean.

 

Unul dintre cele mai mici salarii

Surse din cadrul clubului precizează că Mihalache şi-ar dori o creştere de salariu în această vară, având unul dintre cele mai mici contracte dintre titulari. „Mache are contract până în 2017, dar şi-ar fi dorit în această vară să renegocieze salariul. S-a lovit însă de refuzul lui Prunea. El are 35.000 de euro contract pe an, plus primele de meci şi de obiectiv“, susţin surse din cadrul clubului.

Cele mai mari contracte le au Ionuţ Voicu şi Andrei Cristea, ambii luând 60.000 de euro pe an. Bojan Golubovic are aproximativ 50.000 de euro, în timp ce Branko Grahovac şi Cosmin Frăsinescu au 46.000 de euro.

 

CITEȘTE ȘI

Oradea – 4 parcuri industriale, Iași – niciunul. La ei – DA, la noi – BA! 

 

CV Ovidiu Mihalache

Ovidiu Mihalache s-a născut în Iaşi, în satul Dancu, comuna Holboca. A debutat în fotbalul mare la Politehnica Iaşi, la vârsta de 15 ani. Au urmat două echipe de Liga a III-a, Viitorul Hârlău şi Auxerre Lugoj, echipă care s-a desfiinţat.

 

În 2007, Mache s-a transferat în Liga a III-a, la CSM Ploieşti, iar anul următor la Astra Ploieşti, echipă cu care a promovat din Liga a II-a în prima ligă. Au urmat trei ani foarte buni pentru Mache, la Astra, unde a fost unul dintre jucătorii de bază ai echipei, memorabilă fiind evoluţia sa din partida cu Steaua, din 2011, când a înscris golul victoriei. În 2012, Mache a fost împrumutat la FC Bihor Oradea, iar din 2013 a jucat la CSMS Iaşi.

 

În perioada cât a jucat la Astra, Mache şi-a susţinut financiar familia, acesta având patru fraţi şi o soră.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here