SCANDALUL DEZINFECTANȚILOR. Ministrul Sănătăţii: „Sub 5% din teste au fost neconforme”

Ministrul Sănătăţii a anunţat, miercuri, primele rezultate ale controalelor efectuate în spitalele din ţară, ca urmare a scandalului dezinfectanţilor. Potrivit lui Patriciu Achimaş Cadariu, din totalul de 3.526 de probe recoltate din spitale, sub 5% au ieşit neconforme.  

„Au fost 3526 de probe recoltate. În unele locuri s-au verificat substanţe şi de la alte firme. Dintre acestea, sub 5% au fost teste neconforme şi în peste 95% din situaţii testele au fost conforme”, a anunţat ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, într-o conferinţă de presă transmisă de TVR1.

Ministrul a precizat că în locurile unde testele de sanitaţie au fost neconforme se vor dispune măsuri administrative, inclusiv suspendarea utilizării acelor substanţe. Testările au fost făcute atât în laboratoarele unităţilor sanitare, cât şi în laboratoare private. Controalele au fost cerute de ministrul Sănătăţii după dezvăluirile făcute de „Gazeta Sporturilor” despre concentraţia antisepticului produs de Hexi Pharma. În laborator s-a constatat că era de 10 ori mai mică decât pe etichetă.

Probele recoltate din toate spitalele au fost trimise la laboratul de stat ICECHIM, dar şi în străinătate pentru a se verifica eficienţa dezinfectanţilor. O nouă anchetă jurnalistică a scos la iveală că o firmă din grupul Hexi Pharma a câştigat un contract controversat de curăţenie cu Institutul Oncologic din Bucureşti.

Jurnaliştii de la „Euractiv” au mers pe firul dezvăluirilor despre Hexi Pharma. Au descoperit că firma de curăţenie Medical Cleaning, controlată de aceeaşi persoană – Dan Alexandru Condrea – are un contract cu Institutul Oncologic din Bucureşti. În valoare de 300.000 de lei, acesta a fost obţinut prin negociere directă, nu prin licitaţie. Ministerul Sănătăţii a trimis Corpul de Control să verifice.

 

 

(Sursa: b365.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here