SCANDAL. Liberalii ieșeni acuză PSD că folosește sigla USL în campania electorală

Liberalii ieşeni îi acuză pe social-democraţi că folosesc ilegal sigla USL în campania electorală pentru europarlamentare. PNL a depus ieri la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) o plângere în acest sens, la care a anexat o serie de materiale electorale ale alianţei PSD-UNPR-PC care au drept principal mesaj „Noi nu am uitat! Continuăm USL!”

 

PNL invocă protocolul USL şi legislaţia electorală

În motivarea plângerii, liberalii invocă două articole din protocolul de funcţionare a USL prin care partidelor componente le este interzis să folosească sigla USL dacă au depus liste separate de candidaţi în alegeri. „Alianţa PSD-UNPR-PC utilizează în mod ilegal şi contrar bunei-credinţe semnul electoral USL pentru a-şi promova candidaţii la alegerile europarlamentare, inducând electoratul în eroare şi producând confuzii de nepermis”, se arată în plângerea PNL Iaşi. Liderii filialei afirmă că PSD încalcă şi Legea 33/2007 care prevede, la art. 7, alin. 1, că „alianţa electorală care a participat la alegerile anterioare, indiferent de tipul acestora, sub o denumire o poate păstra numai dacă nu şi-a schimbat componenţa iniţială”. „De asemenea, denumirea respectivă nu poate fi utilizată de o altă alianţă”, se mai arată în legea citată. Potrivit liberalilor, PSD a distribuit în mai multe localităţi din judeţ afişe şi pliante cu grafismele USL, precum Moţca, Răducăneni sau Hârlău. „Trimiterea făcută în materialele electorale sub forma textului Continuăm USL este atât nelegal, cât şi contrar legii şi bunelor moravuri. În acest cadru, este mai mult decât evidentă nerespectarea spiritului legii şi a oricăror principii etice de către alianţa PSD-UNPR-PC, scopul său fiind de manipulare prin intermediul inducerii în eroare a electoratului”, au conchis liberalii citați de Evenimentul.

 

Cum răspunde alianţa PSD-UNPR-PC

Situaţia de la Iaşi nu este una singulară, PSD fiind acuzat că şi în alte judeţe din ţară s-a folosit de însemnele electorale ale USL. În acest context, PSD a remis ieri un comunicat la Bucureşti în care susţine că „denumirea, sigla şi semnul electoral USL constituie marcă individuală în proprietatea PSD, înregistrată la OSIM”. Potrivit PSD, USL este o entitate juridică validă, atât timp cât alianţele care au format uniunea, ACS (PSD-UNPR) şi ACD (PNL-PC) nu au cerut desfiinţarea acesteia. „USL este o entitate juridică validă, care întruneşte toate condiţiile legale privind înfiinţarea şi funcţionarea alianţelor politice din România. (…) În prezent, marca Uniunea Social Liberală PSD PNL-PC este cesionată către Uniunea Social Liberală (USL), o entitate juridică validă, constituită conform legilor în vigoare. PSD, UNPR şi PC, ca reprezentanţi legitimi ai ACS, respectiv ACD, au dreptul legal de a utiliza marca USL”, se arată în comunicatul PSD-UNPR-PC. Conform sursei citate, simbolul USL este folosit în campania electorală cu respectarea prevederilor Legii 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice cu modificările şi completările ulterioare.

 

Ce spune BEJ Iaşi

Judecătorul Oana Lăcustă, preşedintele BEJ Iaşi, a precizat că plângerea PNL va fi discutată vineri sau cel târziu sâmbătă. Lăcustă a subliniat că sesizări asemănătoare au fost înaintate şi în alte judeţe din ţară, astfel că ar fi necesară o intervenţie a Biroului Electoral Central (BEC). „E o problemă naţională, nu una care ţine strict de Iaşi”, a completat Lăcustă.

 

 

(Sursa: ziarulevenimentul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here