SCANDAL. COLIN POWELL și europarlamentarul CORINA CREȚU au avut o relație FOARTE APROPIATĂ. Dezvăluirile unui hacker

Un hacker dezvăluie mailuri „foarte personale” între cei doi.

 

Fostul secretar de stat american Colin Powell neagă că a avut o relaţie extraconjugală cu europarlamentarul român Corina Creţu, după ce un hacker anonim a ameninţat că va publica emailuri considerate de Powell „de natură foarte personală”, informează, joi, Fox News şi site-ul The Smoking Gun.

 

TheSmokingGun.com a relatat joi că Powell, 76 de ani, a întâlnit-o prima dată pe Corina Creţu când ea era consilier al preşedintelui României Ion Iliescu, iar el servea ca şef al diplomaţiei în administraţia lui George W. Bush. „Ocazional, am participat la aceleaşi reuniuni diplomatice şi internaţionale”, explică el, citat de The Smoking Gun /TSG/.

 

Într-un comunicat transmis acestui site, Powell declară: „După ce am plecat de la Departamentul de Stat în ianuarie 2005, am rămas în contact prin email. I-am dat frecvent sfaturi cu privire la perspectivele ei de a găsi o poziţie la ONU sau în altă organizaţie internaţională”.

 

„De-a lungul timpului, mailurile au căpătat un caracter foarte personal, dar nu au avut ca rezultat o relaţie. Aceste tipuri de emailuri s-au terminat în urmă cu câţiva ani”, a mai scris Powell.

 

„Nu a fost nicio relaţie atunci şi nu este nici acum”, subliniază el. „În ultimii opt ani, am văzut-o pe dna Creţu o dată sau de două ori când ea a venit din Europa să participe la conferinţe de grup la Washington. Nu am mai văzut-o de câţiva ani, dar am rămas prieteni şi suntem în contact”, a mai explicat el.

 

Şi conchide: „Mă bucur că ea are o carieră de succes. Mă bucur că s-a căsătorit recent şi este fericită”.

 

Powell a recunoscut de asemenea, în comunicatul către TSG, că a sfătuit-o pe Corina Creţu să-şi şteargă mesajele cu această corespondenţă.

 

„În lumina a ceea ce se întamplă, pare evident că a trebuit să îi cer dnei Creţu să îşi şteargă emailurile”, a scris Powell, simţind că este urmărit de hackerul cunoscut sub pseudonimul „Guccifer”.

 

Corina Crețu: „Te-am iubit prea mult, prea mulți ani!”

„Un trădător al patriei”, a scris hackerul pe wall-ul lui Powell pe Facebook, ataşând un link spre un drive Google cu e-mailuri primite de Powell de la Creţu în perioada 2010-2011, pe contul său pe AOL. În aceste e-mailuri, Creţu îl numeşte pe Powell, originar din Bronx, New York, „dragostea vieţii mele” şi sugerează că scrie despre o poveste de dragoste mai veche, potrivit TheSmokingGun.com. „Te-am iubit prea mult, prea mulţi ani. TU ai fost cea mai mare iubire a vieţii mele…”, i-a scris Creţu lui Powell pe 14 noiembrie 2011, potrivit publicaţiei New York Daily News.
Potrivit publicaţiei, Creţu i-a trimis şi numeroase fotografii, inclusiv fotografii în care apare în bikini şi într-o cadă, însă afecţiunea sa pentru generalul american pare că nu a fost niciodată împărtăşită. „Nu am crezut că la (vârsta de) 43 (de ani) pot să plâng atât de multpentru un bărbat, ca o adolescentă”, i-a scris ea în Ajunul Crăciunului, în 2010.

Creţu părea în continuare îndrăgostită în 2011. „Nu spune nimeni să mergem în pat. Vreau doar să te văd, nimic altceva”, i-a scris ea în acel an, potrivit New York Daily News. Într-un răspuns la întrebări din partea site-ului TheSmokingGun.com, fostul general de patru stele insistă, într-un comunicat, că nu i-a fost necredincios soţiei sale, Alma. „A fost o prietenie care a devenit foarte personală pe e-mail”, a spus Powell site-ului. „Îmi trimitea fotografii frecvent. Multe fotografii de familie, cu nepoate ale ei, pe care le adoră, de la reuniuni de familie, de la şedinţe oficiale de lucru, de la căsătorie şi nişte poze în costum de baie… Niciodată nimic nepotrivit”, a subliniat el.
Powell a declarat că a cunoscut-o pe Creţu în urmă cu aproximativ zece ani, în timp ce era secretar de Stat al fostului preşedinte George W. Bush, iar ea era purtător de cuvânt al preşedintelui României Ion Iliescu. El subliniază că s-au întâlnit personal „o dată sau de două ori” în ultimii opt ani. Creţu, membră a Partidului Social-Democrat (PSD), a fost aleasă în 2007 membră a Parlamentului European (PE). În prezent, ea este vicepreşedintă a grupului Alianţei Progresive a Socialiştilor şi Democraţilor în PE. Ea s-a căsătorit de curând.

 

 

Guccifer este hackerul care şi-a petrecut ultimele opt luni spărgând conturile online ale unor oficiali ai administraţiilor Clinton, Bush şi Obama, ale unor foşti agenţi FBI, contractori de apărare, membri şi prieteni ai familiei Bush, precum şi ale unor diferite personalităţi publice, inclusiv jurnalistul Carl Bernstein, autoarea Candace Bushnell şi miliardarul John Doerr, aminteşte TSG.

 

În timp ce TSG nu a menţionat-o pe Corina Creţu cu numele şi nici nu s-a referit la o posibilă poveste de dragoste, negarea rapidă de către Powell a unei presupuse relaţii – mai ales una cu un oficial al unui guvern străin în timp ce el servea ca şef al diplomaţiei americane – a fost în mod clar determinată de caracterul sensibil al emailurilor trimise în contul său personal de AOL.

 

Şi probabil, de o dorinţă din partea lui Powell de a aborda orice aparenţă de incorectitudine, în special în lumina scandalului de anul trecut în care a fost implicat generalul trecut în rezervă David Petraeus, mai notează The Smoking Gun.

 

(Sursa: realitatea.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here