Selma Dragoș
Selma Dragoș a beneficiat de Programul Rezidențe FILIT pentru scriitori români, 2018, locuind, timp de o lună, la Iași. A sintetizat experiențele ieșene într-un text ce va fi publicat, integral, în numărul de toamnă al revistei „Dacia literară”. În cele ce urmează, redăm câteva fragmente.
(…)
Azi: Obiectiv: 10.000 (de) pași prin Iași
Fiți cea mai bună versiunea a voastră! Dublu sau nimic.
Acceptați convenția.
(…)
Aveți în mână instrumentul salvării totale, click cu click putem urca împreună lumea pe internet cu toate cutiuțele ei, cu parcurile și statuile și oamenii și vorbele lor și grimasele și dialogurile din tramvai, incidentele cu taximetriști, privirile tăioase ale cuiva, momentele de furie din fața știrilor din Parlament și toate mic-dejunurile noastre. Bineînțeles, puteți să nu-l folosiți, dacă nu simțiți nevoia. Faceți pași. 10.000. Pe zi.
Degete de oriunde vor continua să se întindă și să mângâie ecrane de sticlă sub care stau veșnic lucrurile pe care le-ați văzut, exact în felul în are le-ați văzut voi. Vă vor atinge și pe voi cu mângâierea lor aprobatoare. Veșnic sau până la sfârșitul internetului.
Reveniți.
Slide, scroll…
Slide la stânga – casa din care ați ieșit, slide la dreapta – gardul și mașinile parcate pe Vasile Pogor. Scroll în jos pe alee, treceți de poarta mare de fier forjat. De aici peisajul are mai mult sens dacă dați volumul mai tare și vă scoateți căștile din urechi. Huruitul și țipetele și zgomotul traficului peste tabloul aglomerării de omuleți cu pantaloni verzi, ocupați în jurul unei mașinării, desfășurând role verzi, mânuind lopeți și greble, intrând și ieșind mereu din cadrul pe care cameramanul în negru (i-o fi și cald, săracul) nu reușește să îl fixeze în jurul femeii blonde care repetă textul în timp ce se mută când la stânga când la dreapta oglindind mișcările făcute de mâna producătorului cu șapcă albă, care ar vrea ca femeia blondă să ajungă în sfârșit în unghiul potrivit din care camera să vadă și omuleții ocupați cu amenajările și pe Poetul Eminescu, dispus să apară într-un reportaj dintr-un grupaj de știri de vară ca decor. E dificil să găsești unghiul potrivit din care să transmiți știri chiar din miezul fierbinte al realității.
La pasul 300 priviți spre stânga, Eminescu, salvat în bronz abia în 1929 deși fusese încă din viață atent conservat în manualele școlare de unde plonjează an de an definitiv în memoria a sute de mii de școlari, romantic, sărac și cu părul perfect dezordonat la fiecare săritură. De la pasul 310, colțurile gurii lui Eminescu par lăsate în jos a dezamăgire mai mult decât la pasul 300, dacă pășiți înainte și-napoi iluzia e perfectă. Faceți un gif. Un gif bun cu Eminescu vă poate propulsa în zeci de mii de newsfeed-uri pentru ore întregi! Vă rog insistent, nu pășiți pe trecerea de pietoni cu telefonul în mână.
Vom face acum un mic ocol.
Faceți 300 de pași pe latura din stânga pieței, până la chioșcul de cafea – luați cafea. Faceți încă 250 înapoi, pe aceeași curbă, și luați o apă de la SOFANY. Din cele 1,4 milioane de firme din România pentru SOFANY nu e cazul să ne facem griji: s-a adaptat și supraviețuiește în Piața Eminescu din Iași, între copii cărora părinții care cumpără în ultimul moment o apă și o banană înainte de a-i lăsa la cercul de teatru de la Palatul Copiilor și studenți care, în ciuda legii care interzice consumul de băuturi alcoolice în spațiul public, beau seara o bere pe treptele Casei de Cultură a Studenților, vie și foșgăitoare în ciuda MAJUSCULELOR ROȘII care o denunță ca neavând autorizație de securitate la incendiu.
„2018 e un an bun pentru statui”
Faceți încă 300 de pași spre dreapta, acum pe diagonală, prin spatele chioșcului, și găsiți la picioarele celor opt voievozi o treaptă convenabilă pe care să vă beți cafeaua. Priviți prin verdeață către apartamentele din cealaltă parte a pieții. Ați putea lua unul chiar azi cu 47.000 de euro și ați putea auzi sunetele luptelor dintre voievozii de piatră și vitejii nopților ieșene de azi în oricare din următoarele 9125 de nopți, în timp ce vă perpeliți în insomnia ratelor lunare timp de 25 de ani. Google-iți voievozii și aflați că unul dintre ei a purtat, pentru câteva ore, adidași, în timp ce altul a rămas fără cap, toți opt rămânând astfel veșnic legați, în toate Google search-urile din 18 iunie 2005 până la sfârșitul internetului, de imaginea unui grup de băieți beți și a iubitelor lor care râdeau în fundal.
Puneți telefonul deoparte și savurați cafeaua și verdele și sunetul ritmic al celor două ciocane care finisează restaurarea grupului statuar. 2018 e un an bun pentru statui. Dring-ul, ping-ul sau bâzul vă vor trezi din reverie. Stingeți țigara în paharul acum gol și citiți emailul de la B., căreia i-ați scris că sunteți la Iași o lună. E firesc, Iași-ul încă nu înseamnă nimic pentru voi și ați vrut să luați niște sens cu împrumut. Coincidența face că și eu am procedat la fel și tot lui B. i-am scris. B. iubește Iași-ul așa cum poți iubi un oraș în care ai fost tânără studentă cuminte care într-o bună seară de iarnă a ieșit pe geam, pentru că administratorul voia să evite scandalul și blocase ușile, și a mărșăluit spre Piața Unirii strigând „Vrem apă să ne spălăm și lumină să-nvățăm!” alături de alte studente care cine știe dacă nu trăiesc și ele acum în altă țară europeană alături de soții lor, care poate și ei au mărșăluit și pe urmă s-au ridicat în picioare la ședința de înfierare și au spus „Da, am fost!”. Și, după ce s-au dat jos de pe statuie, a fost apă caldă și lumină, ceea ce în 1987 era mai de folos decât o hârtie pe care să fi fost scris „prin prezenta se adeverește că numitul a strigat pe stradă că vrea lumină în complex” și chiar mai de folos decât statuia unui student de ghips agățată de granitul lui Cuza, mai de folos decât adăugarea târzie a unui grup statuar de steaguri găurite, completate mai azi cu un mulaj în papier mache cu semnul #, adică haștag.
Tramvaiul verde de la pasul 2000
2102 pași, atâția aveți de făcut până în Piața Unirii. O luați în jos pe Lăpușneanu, cu gândul să treceți de la Eminescu la cel mai mare (din lume) colecționar al obiectelor poetului, anticarul Grumăzescu, numai ca să aflați că abia ieri a fost concertul în memoria anticarului despre care cineva sigur va scrie un roman în care comorile de hîrtie cu semnături prețioase sunt salvate pentru cei care rămân și pierdute pentru cei care pleacă, sau o operă contemporană în care mii de volume clămpăne prăfos în cinstea celui care le-a pus mai presus între toate cele 10.000 de lucruri care alcătuiesc lumea accesibilă simțurilor. Volumașul cu înțelepciuni taoiste de pe anonima tarabă alăturată nu spune dacă în cele 10.000 de lucruri intră și telefonul tău mobil, cu care poți face o fotografie Manualului De Supraviețuie Pentru Cei Sensibili, fotografie care merge salvată și postată mai târziu chiar fără comentariu, dar cu subtextul transparent că sunteți ființe sensibile care au nevoie să fie adunate, șterse de praf, recondiționate și păstrate în condiții propice de un anticar pasionat.
Dacă vă plac numerele rotunde cu iz de predestinare, puteți opri la pasul 2000 la Prinshop. De la vânzătoarea fără tatuaje puteți afla că fotografiile pentru viza de SUA și CANADA sunt serviciul cel mai solicitat. Întrebați-vă dacă faptul că ați intrat și ați întrebat ce e cu pozele de pe perete și vi s-a dat răspunsul ăsta și că ați făcut fix 2000 de pași până aici, 2000 fiind exact anul când ați împlinit 20 de ani și v-ați gândit chiar prima dată dacă nu cumva să emigrați, înseamnă ceva. Nu vă faceți griji, sunteți pentru prima dată la Iași, dacă e un semn, e pentru localnici.
Mergeți înainte până în stația de tramvai. Urcați într-un tramvai verde. Amintiți-vă că undeva, pe la pasul 1800, într-una dintre galeriile de artă de pe partea stângă, ați văzut cu coada ochiului un tablou cu un tramvai roșu sau verde în ploaie. Urcați în el, aplicația va sesiza schimbarea stilului de mișcare, nu va crede că ați luat-o brusc la goană cu 30 de kilometri la oră, ci va rămâne cu contorul la 2333.
„5134 de pași. Ajungeți la Cuib”
(…)
Uitați de voi, faceți un tur complet și coborâți din tramvai la Filarmonică. E chiar stația din tabloul din galeria de la pasul 1800. Doar că oamenii nu sunt îmbrăcați în roșu și verde, ci în pasteluri. Faceți 30 de pași la dreapta și dați de magazinul chinezesc care nu are nume, dar pe al cărui perete cineva a scris cu marker „fii prezent!” iar altcineva a scris cu roșu „respira” și cu albastru „acum”.
Respirați.
Realizați că vi s-a făcut foame. (…) 5134 de pași. Ajungeți la „Cuib” care este chiar ce spune că este, un cuib de oameni veniți în zbor. Pe două roți. Cât timp așteptați să vi se aduca sandwich-ul, Google vă spune că au mai fost acolo și alții ca voi, cu telefoanele în mână. Un Dragoș și un Iulian au dau 4 stele din 5, deși le-a plăcut mult – Dragoș și Iulian or fi auzit și ei că nota maximă e doar a profesorului și a lui Dumnezeu. Și a lui Eminescu. O Marine a dat doar 2 stele, pentru că nu aveau cocktailuri. Daniel (din Canada, o fi și ăsta un semn? Poate s-a întâlnit acolo cu fata care și-a făcut o poză pentru viză în februarie la pasul 2000) a fost acum 5 luni la „Cuib” și a dat patru stele din cinci, pentru că locul nu e uimitor, dar e ok. Cum locul e aglomerat și servirea lentă, dați click pe numele lui Daniel să vedeți unde a mai fost el și ce i se pare uimitor dar aflați că Daniel nu a găsit până acum nici un loc cu mâncare uimitoare, a fost chiar azi la „Dream Sushi” din Vancouver și a dat 3 stele.
(…)
Click pe Imagini.
Nu v-ați gândit, când v-ați lăsat fotografiați, că momentul acela va fi cel care vă va defini dacă cineva v-ar căuta vreodată pe Google. Faceți un selfie. Faceți mai multe, până sunteți mulțumiți. Faceți-vă portrete unul altuia cu aplicația care face portrete. Ies mai bine așa și lumea va observa ca v-a făcut, totuși, cineva poza, nu erați singuri, umblând printr-un oraș necunoscut cu telefonul de mână.
Mergeți acasă pe același drum. Ați depășit obiectivul de 10.000 de pași. Primiți o medalie. Descărcați toate pozele în laptop, examinați-le cu zoom, alegeți-o pe aceea în care unghiul în care stați permite să se vadă berea artizanală „Capra”, caietul de notițe și o mâna în care țineți creionul. Crop. Save.
Aveți acum imaginea care să vă reprezinte de aici înainte în Iași.
O doriți și în bronz?
