Savanţii au readus la viaţă un virus gigant, care stătuse 30.000 de ani îngheţat în solul Siberiei

 

Oamenii de ştiinţă au trezit la viaţă un virus care fusese îngheţat în permafrostul siberian timp de 30.000 de ani. Ei avertizează că încălzirea globală ar putea reactiva alţi viruşi periculoşi, care pot să afecteze oamenii.
 

Mai mulţi cercetători francezi şi ruşi au prelevat o mostră de permafrost siberian, în care au descoperit un virus îngheţat şi o cultură de amoebe.

Virusul se afla la 30 de metri adâncime în solul din tundra Chukotka, unde temperatura medie anuală este de -13,4 grade Celsius.

După ce virusul a fost dezgheţat, în laborator, cercetătorii au urmărit la microscop cum acesta a început să se reproducă şi a infectat amoebele.

Virusul, necunoscut până acum, a fost numit Pithovirus sibericum şi datează de acum 30.000 de ani, când mamuţii populau Siberia, au aflat savanţii, prin metoda de datare cu carbon radioactiv.

 

 

 

Rezultatele acestei descoperiri au fost  publicate în revista americană Proceedings of the National Academy of Sciences.

Virusul face parte din categoria virusurilor gigant, având 500 de gene. Prin comparaţie, virusul care provoacă gripa are numai 8 gene.

Pithovirus sibericum este atât de mare încât poate fi văzut cu ajutorul unui microscop optic, nu este necesar să fie folosit un microscop mai puternic, electronic.

Din fericire, acest virus nu poate infecta oamenii sau animalele, ci doar un anumit tip de amoeba, numit Acanthamoeba.

Însă cercetătorii avertizează că alţi viruşi periculoşi ar putea supravieţui în permafrost şi pot fi dezgheţaţi în urma încălzirii globale.  Este vorba de viruşi consideraţi dispăruţi, cum este cel al variolei, care se reproduce similar cu Pithovirus.

Descoperirea demonstrează de asemenea că există mai multe tipuri diferite de viruşi decât se credea până acum.

 

 

 

(Sursa: descopera.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here