O primărie din județul Iași achiziționează șase stații de încărcare a mașinilor electrice, în condițiile în care în localitate nu există nicio mașină de acest tip. Cele șase stații costă puțin sub 200.000 de euro, investiție care este inutilă în acest moment pentru că nu există utilizatori de mașini electrice în comună. Primarul comunei Butea susține că a beneficiat de stațiile respective după ce a depus proiecte prin PNRR și AFM și a profitat de ocazie. „A apărut o măsură pe mediu și noi am aplicat. Suntem obligați să aducem proiecte în comunitate, aceasta este menirea noastră”,a spus Anton Anti, primarul din Butea. Afacerea stațiilor este o combinație de la un capăt la celălalt. Consultanța, proiectarea, furnizarea și montajul au fost încredințate direct, fără licitație, unor firme care au acționariat comun. Firma Riva Systems, ce aparține lui George Dan Calance și Dragoș Cristian Nicolae, a făcut consultanța și proiectarea, iar firma soțiilor acestora, CHZ Lighting face furnizarea și montajul. Mai mult, firma CHZ a primit un alt contract 750.000 lei de la Primăria Butea, tot fără licitație, pentru modernizarea iluminatului public din comună.
În decurs de două zile, Primăria Butea a atribuit, fără licitație, trei contracte cu o valoare de 1.250.000 lei + TVA către o singură societate.
Pe 6 iunie 2024, la interval de câteva minute, două contracte identice au fost încredințate direct firmei CHZ Lighting SRL. Obiectul fiecărui contract este furnizarea și montajul a două stații de încărcare electrice pentru suma de 246.000 lei+TVA. Conform mențiunilor din platforma SEAP, Primăria a achiziționat de la CHZ patru stații de încărcare vehicule electrice, două având câte un punct de reîncărcare rapid de 50 kW (DC) și un punct de încarcare de min 22kW (AC), iar celelalte două având câte două puncte de încarcare de min 22kW (AC). Primarul spune că achiziția a fost spartă în două proceduri nu pentru a evita o licitație publică, ci pentru că stațiile au fost achiziționate pe două proiecte diferite. Compania CHZ Lighting primise cu două zile înainte un alt contract de la Primăria Butea, tot prin încredințare directă, cu o valoarea de 750.000 lei+TVA pentru extinderea iluminatului public în comună. CHZ Lighting are un singur angajat, ceea ce înseamnă că lucrările de montaj pentru cele trei contracte urmează a fi subcontractate. De ce a atribuit Primăria Butea niște contracte unor companii care nu au capacitatea de a executa lucrările prevăzute? 250.000 de euro + TVA au fost acordați firmei fără ca primarul să poată explica criteriile pe baza cărora a fost selectată această firmă. Singura explicație a primarului Anton Anti a fost că ”cei de la achiziții au hotărât așa”.
Soții centrează, soțiile încasează
7 Iași a descoperit că între Primăria condusă de Anton Anti și acționarii firmei CHZ există legături mult mai vechi, aceștia fiind abonați la banii publici ai comunei Butea. Societatea CHZ Lighting îi are ca asociații pe Mirela Calance, Elena Dima, Nicolae Carmen Camelia și Simona Odet Sacagiu. Ultima este soția omului de afaceri Radu Sacagiu, iar Elena Dima este mama lui Radu Dima, secretarul comunei Bârnova. Mirela Calance este căsătorită cu George Dan Calance, iar Carmen Camelia Nicolae cu Nicolae Dragoș Cristian. Cei doi soți, George Dan Calance și Dragoș Cristian Nicolae sunt asociați în firma Riva Systems. Aceasta din urmă a primit de la Primăria Butea mai multe contracte, tot prin încredințare directă. Iar cele două firme la care sunt acționari familiile Nicolae și Calance căpușează aceleași proiecte de la un capăt la celălat. Practic, banii din proiectele Primăriei Butea sunt jonglați în familie.
Schema este simplă. Pentru stațiile de încărcare și iluminatul public, Riva Systems a întocmit studiile de fezabilitate și proiectarea. CHZ Lighting, firma soțiilor, furnizează echipamentele și realizează și lucrările. Tot Riva, asigură ulterior managementul proiectelor. În ultimii trei ani, Riva Systems a încheiat peste 10 contracte cu o valoare de 500.000 lei cu Primăria Butea. A înțeles însă că banii adevărați vin din executarea contractelor cu finanțare și așa a apărut CHZ Lighting, falanga care încasează grosul sumelor din banii europeni.
Șase stații de încărcare, dar nicio mașină electrică în comună
În Butea nu este încă înmatriculată nicio mașină electrică. În evidența autoturismelor înregistrate la Primăria Butea există aproximativ 20 de autoturisme cu motor hibrid, care însă nu au tehnologie plug-in, deci nu pot fi încărcate la stațiile achiziționate. Practic, investiția realizată de Primărie se adresează nimănui. Bani europeni utilizați fără a aduce o plus valoare.”Avem circa 20 de mașini hibrid în comună, de electrice nu știu să zic. Nu cred că avem niciuna. În total sunt cam 300 de autoturisme și alte câteva sute de utilaje, motoscutere și altele.”, a mai spus primarul comunei Butea. Pe lângă cele patru stații deja contractate urmează să mai fie achiziționate încă dou. Comuna Butea are aprobat un proiect prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), contractul de finanțare fiind semnat pe 19 iulie. Valoarea prevăzută pentru cele două stații este de 380.000 lei, contract ce va fi atribuit probabil aceleiași companii, respectiv CHZ Lighting.
Stații primite prin PNRR pe degeaba
Anton Anti susține că a beneficiat de patru stații în baza unor programe pe Componenta 10-PNRR-Fondul Local privind actualizare PUG și GIS- Cadastru, ce include la asigurarea infrastructurii pentru transport verde și puncte de încărcare pentru vehiculele electrice. „A apărut o măsură pe mediu și noi am aplicat. Suntem obligați să aducem proiecte în comunitate, aceasta este menirea noastră. În ceea ce privește stațiile de încărcare, când am semnat contractul pentru GIS și PUG, am primit aceste stații. Noi aveam proiectul făcut pe fonduri europene la GIS și l-am decontat prin PNRR. Nu știam de stațiile de încărcare, dar acestea au fost incluse în proiect. Trebuia să facă procedura Bucureștiul, dar fiind mai multe primării, licitațiile au fost făcute de noi. Dacă le-am primit degeaba nu puteam să nu le luăm”, a spus Anton Anti, primarul comunei Butea.
”Le vom instala în zone de tranzit”
Primarul Anton Anti înceară să coafeze penibilul situației și spune că cele șase stații electrice vor fi utile în viitorii ani. Edilul spune că patru din cele șase stații vor fi instalate în zone de trafic, în aproperea a două obiective cunoscute, și astfel vor deservi cetățenii care trec prin zonă. ”Două le vom instala la castelul de la Miclăușeni, unde este parcare mare și unde vine multă lume. Două vor fi la Trei Iazuri, pe teritoriul comunei nostre și care reprezintă o zonă de tranzit. Două vor fi instalate în comună, în zona centrală. E vorba de zone cu utilitate. Vrem să luăm și un microbuz electric”, a mai spus primarul din comuna Butea.
Vlad Rotaru