Șase copii grav bolnavi, salvați de o asociație dintr-un sat botoșănean

În urma campaniilor umanitare desfășurate exclusiv în mediul online, Asociația “Salvează o inimă” a reușit să strângă, de la începutul anului, fondurile necesare pentru salvarea a șase copii cu malformații grave. Campaniile de strângere de fonduri, intitulate sugestiv “Să fim oameni!”, s-au derulat în rețelele sociale online și pe www.salveazaoinima.ro, iar zeci de mii de oameni s-au alăturat inițiativei, ducând mesajul mai departe și donând din puținul pe care îl au, pentru a le oferi o șansă la viața micuților.

 

Primul care a fost operat este un bebeluș de numai 6 luni, pe nume Cosmin Iulian Rădulescu, născut cu o malformație gravă a inimii, care-i punea viața în pericol. Operația a avut loc în data de 19 ianuarie 2016, la o clinică din Grecia, totul decurgând foarte bine, iar copilul fiind, în prezent, în afara oricărui pericol.

 

În aceeași zi a mai fost operat Gabriel Răzvan Fara, în vârstă de 8 ani și jumătate, la Spitalul Monza. Băiatul s-a născut cu trei boli ale inimii: defect septal ventricular, defect septal atrial și insuficiență tricuspidiană. Intervenția chirurgicală a fost realizată de dr. Mircea Cotul și dr. anestezist Antonela Mureșan, iar malformațiile au fost corectate în totalitate.

 

            O săptămână mai târziu, Andrei Emil Mihalcea, un băiat de 12 ani și 2 luni, care trăiește într-un centru special pentru copiii cu dizabilități, a fost operat pe cord deschis la Spitalul Monza. Andrei s-a născut cu trei malformații ale inimii, care necesitau intervenție chirurgicală, dar care a fost amânată până la această vârstă. După operația efectuată de doctorul Mircea Cotul, toate cele trei malformații au fost reparate în totalitate, iar evoluția sa medicală a fost foarte bună.

 

Viața unui alt bebeluș a fost schimbată radical după alte 2 săptămâni. Este vorba de Gabriel Sitnic din Republica Moldova, în vârstă de doar un an și jumătate, care s-a născut cu o malformație gravă a inimii și care a primit indicație din partea doctorilor de a fi operat urgent pe cord deschis. Părinții au decis să fie operat la Spitalul Monza, intervenția chirurgicală având loc în data de 9 februarie 2016. După două zile de spitalizare în terapie intensivă, băiețelul a urmat recuperarea, iar medicii au observat o evoluție foarte bună a stării de sănătate. Gabriel a fost externat la 8 zile de la operație, complet vindecat, fără tratament și fără restricții la efort în viitor.

 

Mediul online românesc a mai reușit încă o minune, donând pe platforma Asociației “Salvează o inimă”, în doar 4 zile, suma de 10.000 de Euro pentru salvarea Dariei Dima. În data de 24 februarie 2016, fetița de 3 anișori a fost operată pe creier, pentru extirparea unei tumori care îi punea viața în pericol. Intervenția chirurgicale a fost efectuată la Brain Institute, din cadrul Spitalului Monza, de către domnul doctor Sergiu Stoica. Rezultatele operației au fost îmbucurătoare, iar Daria se poate bucura liniștită de copilărie alături de familia ei. În aceeași zi a fost operată și Bianca Maria Gherman, în vârstă de 5 ani și 7 luni, care suferea de defect septal atrial (DSA). Intervenția chirurgicală a fost realizată de dr. Mircea Cotul, la Spitalul Monza, iar fetița se recuperează rapid și sigur.

 

“A fost un început de an foarte bun și suntem încântați de toți oamenii care s-au mobilizat și au donat din puțin pe care îl au pentru salvarea acestor vieți. Într-adevăr, este foarte dureros când afli că există copii care se nasc cu malformații foarte grave, însă speranța reînvie când vezi că încă există umanitate și sunt mulți oameni dispuși să dea o mână de ajutor famiilor greu încercate. Românii, dar și străinii, au început să aibă mare încredere în noi deoarece oferim transparență totală, sumele donate fiind contorizate în timp real pe platforma noastră de donații, care între timp a devenit și cea mai mare platformă de donații online din România. Luna martie va fi și ea una foarte plină pentru organizația noastră, urmând să fie salvați și alți copii, pentru care demarăm campanii umanitare, pe www.salveazaoinima.ro, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”.

 

Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 60 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 50.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații de peste 500.000 de Euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here