Sărbătoare pe Dunăre: CSM Galaţi a cîştigat aseară în premieră titlul naţional la hochei

Stelistul Ioan Timaru într-un duel strîns cu gălăţeanul Levente Lorincz

Gălăţenii s-au impus ieri, în al cincilea meci al CN, în faţa Stelei cu 3-1, ducînd scorul general la 4-1. Finala s-a jucat după ”sistemul cel mai bun din şapte”.

Un meci, şaizeci de minute şi mult efort. Atît îi despărţea pe gălăţeni de primul titlu din istoria echipei. A cincea partidă a Campionatului Naţional nu s-a mai desfăşurat la Cîrţa, ci la Braşov. Bucureştenii, neavînd unde să se antreneze şi să joace în Capitală, s-au tot mutat, disputînd meciuri „acasă” la Cîrţa, la Galaţi şi la Braşov.

Prima repriză a fost una echilibrată, parcă nici una dintre echipe nu avea forţa să încline balanţa. Însă totul s-a încins pe finalul celei de-a doua părţi. Primii au punctat steliştii, prin Pavlo Borisenko, în minutul 12:52. După alte 21 de secunde, pucul a intrat în poarta lui Catrinoi din crosa lui Levente Lorincz. Lucrurile s-au precipitat şi mai departe, după nici patru minute, ucraineanul Vitalii Donika a dus Galaţiul în avantaj. Şi ca elanul să nu li se topeacă, acelaşi Lorincz a împins scorul la 3-1.

Şi acesta a fost scorul final pentru că steliştii nu au mai găsit drumul spre poartă. Bucuria a fost enormă în tabară gălăţenilor. După nouă ani, cupa ajunge la o echipă care nu e din Ardeal, însă o parte din jucătorii celor de la Galaţi au evoluat în trecut la Miercurea Ciuc sau la Corona Braşov. Fostul stelist Cătălin Geru, veteranul de 45 de ani, a fost cel care a primit preţiosul trofeu. El a spus că se va retrage după ce va cîştiga un titlu cu echipa din oraşul său natal.

CSM Dunărea Galaţi-Steaua Bucureşti 4-1
Meciul 1: Steaua-Dunărea Galaţi 3-6
Meciul 2: Steaua-Dunărea Galaţi 1-3
Meciul 3: Dunărea Galaţi-Steaua 1-3
Meciul 4: Dunărea Galaţi-Steaua 7-0
Meciul 5: Steaua-Dunărea Galaţi 1-3 (0-0, 1-3, 0-0)

 

 

 

(Sursa: gsp.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here