Şapte şcoli rămân închise marţi, în judeţele Cluj şi Alba, din cauza vremii

Viscolul a produs blocaje rutiere în zona montană din sud-vestul ţării. 21 de şcoli din nouă judeţe au fost închise, luni, din cauza vremii. Marţi, 14 unităţi de învăţământ îşi vor relua activitatea, cu excepţia a şapte şcoli din Cluj şi Alba.

Conform datelor furnizate de Inspectoratele Şcolare Judeţene, mai multe unităţi de învăţământ nu au putut desfăşura activităţi didactice din cauza condiţiilor meteo. Luni, 5 ianuarie, 21 de unităţi de învăţământ din 9 judeţe nu au putut desfăşura activităţi didactice din cauza condiţiilor meteorologice improprii.

Inspectoratele Şcolare Judeţene estimează că marţi, din totalul de 21 de şcoli închise, 14 îşi vor putea relua activitatea, cu excepţia a şapte şcoli din Cluj şi Alba.

Cursurile neefectuate vor fi recuperate în perioada următoare după un grafic aprobat de Inspectoratele Şcolare Judeţene, a transmis Laura Budişan de la TVR Cluj.

 

 

 

Sursa: tvr

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here