Lavinia Lazăr
Cristina David și-a început pregătirea artistică la Academia de Artă din București și a continuat-o cu un master de doi ani la Academia de Artă din Bergen. Imediat după terminarea liceului a studiat la Facultatea de Matematică din București.
Paul Dunca este activist al corpului queer născut în Bucureşti unde își continuă în prezent activitatea artistică. După ce a absolvit Universitatea Naţională de Teatru şi Film „I.L.Caragiale” (secţia coregrafie) şi masterul de Scriere Dramatică în cadrul U.N.A.T.C, a avut o activitate diversă: de la chelner la propria emisiune pe MTV, de la artă comunitară şi go-go la reprezentarea României ca performer la Bienala de Artă de la Veneția, de la articole în reviste glossy la spectacole prezentate la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti sau pe scena din Judson Church, New York.
Cei doi artiști și-au reunit imaginația, spiritul analitic și munca într-un spectacol numit „Ultimul ceai dansant”, o reuniune transdisciplinară în care „Șahul este o propagandă marxistă de top. Regina este cea mai puternică piesă, pionii de gen masculin pot tranziționa în femei-regine simbolizând transgender-ismul și abolirea monarhiei, scopul jocului fiind distrugerea regelui (i.e. doborârea patriarhatului).” [Internet, autor necunoscut].
Pornind de la această afirmație care descrie o coregrafie aproape matematică, Cristina David – artist vizual și Paul Dunca – coregraf/ performer și-au propus să cerceteze, în cadrul laboratoarelor Reciproc Peformativ, conexiunile dintre trei științe exacte, mai precis matematica, dansul și șahul.
„Ultimul ceai dansant” a fost prezentat publicului ieșean la actuala ediție Regenerator – Microfestival de Arte performative de la Teatru Fix – septembrie 2019. (Lavinia Lazăr)
Lavinia Lazăr: După finalizarea spectacolului, am sesizat că s-a lucrat mult într-un registru matematic și s-a analizat în detaliu orice pas. Așa este?
Cristina David: S-ar putea să fie cum zici tu. Noi am creat un concept organic, natural pentru că eu am pregătire matematică. Mi-am dat seama că, după ce realizez montajul, fiecare pasaj în parte are cam același timp, dar fără să îmi propun asta. Cumva, creierul meu e programat să facă asta, să gândească sacadat. Când am descoperit-o pe Rita, nu știam ce să facem cu toate informațiile și cum să le punem într-o ordine și am zis să facem un colaj. Până la urmă, am încercat să facem un rol de disciplină hibridă între matematică, teatru, dans și muzică.
Am remarcat că temele principale ale spectacolului de la început privilegiau șahul și …șocurile. La ce altceva mai invită spectacolul vostru?
Este o autobiografie a Ritei, iar cel mai important și plăcut pentru ea a fost întâlnirea cu Zoe Ceaușescu. De acolo s-a produs declicul care ne-a făcut să gândim matematic.
Multă muzică live, videoproiecții și pdf-uri și alte elemente aduse oarecum dintr-un alt discurs decât din cel eminamente teatral. Aceste elemente îl fac pe spectatorul contemporan să se apropie de spectacol sau să se distanțeze? Mă gândesc și la abundența, peste tot în lumea teatrului, a imaginilor, a ritmurilor alerte, a tehnologiei din ce în ce mai sofisticată.
Noi am vrut să facem un spectacol eclectic și să atragem cât mai mulți oameni. Niște prieteni mi-au zis faptul că oamenii sunt atrași. Spre deosebire de celelalte reprezentații, prezența profesorului care e carismatică și fascinantă a fost doar prin intermediul ecranului, de obicei, este prezent în sală și asta face ceva schimbări. Iar în ceea ce privește biografia Ritei, sunt multe elemente condensate și interesante de urmărit, însă a trebuit să facem o selecție a ceea ce este cel mai important pentru a atrage publicul, pentru a fi atent, pentru că foarte multe informații pot împiedica spectatorul să urmărească totul. Este vorba și de o relaxare pe care ne-o dorim din partea publicului; dacă spectacolul este lucrat matematic, nu înseamnă că se produc doar efecte ce țin de seriozitate sau rigiditate, ci și de fluiditate, fluență.
Pe parcursul spectacolului ați lăsat să se întrevadă un set de reguli stricte pentru organizarea acestui „ceai dansant”. Ați mai schimba acele reguli? Sunt ele fixate pentru totdeauna sau vă puteți juca în interiorul lor, cu ele?
Acum, e organizarea asta pe internet, în acel timp nu era nici telefon fix. Dacă nu mai veneau invitații, nu te mai anunțau. Erau foarte bine scrise regulile, te fac să judeci: când?, în ce zi?. Este, credem, un plan foarte bun pentru toate elementele organizării.
Cât timp ați lucrat la „Ultimul ceai dansant”?
Anul trecut, în vară, am avut o rezidență de două luni. Noi am vrut să producem ceva legat de o fuziune între matematică și dans. Am lucrat din februarie și apoi din mai, iunie, iar la începutul lunii iulie a fost premiera. Așadar, cinci luni, cu mici pauze.
Pentru cine și unde mai doriți să jucați spectacolul?
Pentru orice fel de public. Mi-ar plăcea mult să merg cu acest spectacol prin Chișinău, prin Rusia, spre Afganistan. Cred că ar înțelege mai bine spectacolul pentru că sunt deschiși la critică. În schimb, în alte zone ar fi complicat să explicăm contextul politic, social…
Cum ați simțit publicul ieșean la cea de-a doua ediție de Re-generator și ce a însemnat pentru voi participarea în cadrul acestui micro-festival de arte performative?
Mie mi-a plăcut mult totul: găzduirea, primirea foarte călduroasă, organizarea, voluntarii. Păcat că nu e susținut mai mult spațiul independent pentru că oamenii de aici muncesc foarte mult și ar trebui să aibă mai multe satisfacții. Aștept să văd cum va crește acest festival. Ne-am dori să fim invitați și la cea de-a 100-a ediție.
