Să-i omorîm pe cei fără mască sanitară !

despre Evul Mediu smartfonic, cu ambalaj de civilizație democratică

 

Desigur, ar putea fi un fals video, regizat de propaganda lui Putin, dupâ cum ne alertează zilnic patrioții plini de simț al răspunderii din toate zările romîneze. Dar, fiindcă imaginile au fost publicate și de farul patriotismului progresist din presa ieșeană, se pare că, cel puțin în acest caz, nu e mîna Moscovei ( ori  patrioții euro-antlantici n-au descoperit încă implicarea perfidului Kremlinion ). Ce se vede, deci, în imaginile apărute pe internet ?

Într-un autobuz, lîngă alți călători, un bărbat cu mască sanitară pe față , destul de masiv, imobilizează o femeie cu masca sub bărbie, mai mică de statură decît el, ținînd-o de ambele mîini. Femeia strigă destul de puternic, iar bărbatul îi dă o palmă peste față. Koneț filma.

Sub titlul ” Ieșeancă pălmuită în autobuzul 28 pentru că nu purta mască de protecție ” , ” liderul presei ieșene ” descrie astfel întîmplarea : Într-un mijloc de transport și așa plin de călători o femeie a refuzat să poarte mască de protecție enervându-i pe cei din jur. A urmat un schimb de replici verbale între femeie și alți călători, iar la un moment dat un bărbat a pălmuit-o „.

Lăsînd deci la o parte ( doar momental, decît ) ipoteza unei provocări regizate de agenții spionajului rusesc sau chinezesc, putem răsufla ușurați : guvernul și-a făcut treaba cu brio, reușind să trezească opinia publică, în lupta dură cu dușmanul covidic, perfid și nemilos. Bravo tutulor cetățianilor ( pompiari sau ba ) care iau o atitudine fermă contra elementelor declasate, negaționiste și pactizante cu inamicul nevăzut !

Dacă lăsăm la o parte ironia, putem însă observa, ca și în alte situații, cîteva lucruri atît de evidente, încît mulți le ignoră total. Bunăoară, că președintele celei mai mari și tari țări presupus democratice, numitul Trump Donald, nu e deloc fanul măștii sanitare anti-covid, pe care și-a dat-o jos, demonstrativ, cu ocazia unui eveniment  public.

Sau că Organizația Mondială a Sănătății ne-a spus, nu chiar acum 100 de ani, că masca ar trebui purtată doar de cei bolnavi de Covid, ca să-i protejeze pe cei sănătoși. Și tot asta ne-au spus, nu în secolul trecut, alde Iohanis, Orban, ministrul -doctor Tătaru și o turmă întreagă de rafili, arafați și streini-cîrcei.

Întîmplarea din autobuzul ieșean nu e un incident oarecare, neînsemnat, din categoria știrilor diverse, minore. E un simptom al alienării provocate de propaganda oficială, idioată, agresivă și sufocantă. Cînd conducătorii statelor sau altor structuri sînt incompetenți, idioți, cinici, rău intenționați, inconștienți sau chiar criminali, în fond, ei au tot interesul să-și ascundă propria mizerie arătînd spre simplii cetățeni, făcîndu-i vinovați de dezastrele produse de lideri și asmuțind oamenii unii împotriva altora.

Despre asta e vorba în întîmplarea cu bărbatul masiv care pălmuiește, în autobuz, o femeie mai mică de statură decît el. Omul e, în mare parte, un șobolan biped, care sare să-l muște pe cel ca el sau mai mic, fiindcă se teme să-i muște pe șobolanii-șefi, cei care fac regulile și le impun. Chiar dacă șobolanii simpli știu că șobolanii-șefi fac și impun reguli rele pentru rozătoarele de rînd.

Desigur, e lungă lista șobolanilor-șefi care ar merita o palmă peste față și un șut în fund  : șeful OMS și veșnicul & celebrul doctor Faucci, Iohanis, Orban, Tătaru, Rafila, Streinu-Cercel etc. Doar că ei sînt șefi, nu merg cu autobuzul. Și nu răspund pentru greșelile lor, care uneori sau adesea omoară oameni. Pregătiți-vă, deci, să pălmuiți, în autobuze sau pe stradă, pe cei care pot fi pălmuiți : femei, copii, bătrîni, ochelariști, pletoși, sectanți sau pur și simplu nesuferiți.

Bucurați-vă, stimați șobolani democratici : vînătoarea de vrăjitoare fără mască a început.

Lucian Postu

 

Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii . Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului  ” romîn ” și a derivatelor sale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here