Nea omu care o făcut festivalul de după dealuri s-o trezit călcat de oarece controale de la finanțe, numai că unele dintre ele băteau la ochi la cât de cusute cu ață galbenă erau, așa că s-a gândit să ia atitudine.
Și o tocmit o jalbă pe vreo câteva pagini, în care a zis cum i s-o cerut douăjde procente din valoarea de plată, după un control de fond, de către un slujbaj al ANAF-ului, pe nume Grecu.
Cu docomentele la purtător s-ar fi dus în prima instanță la ANAF-ul de la București, ca să-l tragă de urechi pe cel ce-o cerut, dar și pe la DNA-ul cel de toate zilele, ca să-l bage și un pic la cremenal pe grecu ăsta, să-i treacă de procente. Interesant e altceva, că după primul drum de felul ăsta au mai urmat și altele și nu demult o început să aterizeze de la București elemente de presiune cu misia clară să anuleze raportul de control făcut de nefericitul slujbaș.
Ori asta înseamnă că dom Gheorghiu o scăpat mai ieftin în ceea ce-l privește cu banii de dat la stat, cele douăjde procente fiind definitiv insuportabile. Mi se pare corect.