Rușii pregătesc pedepse pentru Visa și Mastercard

 

 

Premierul Dmitri Medvedev a ordonat ‘pedepsirea’ grupurilor americane Visa şi Mastercard care au aplicat în martie sancţiuni instituite de către Washington împotriva unor instituţii bancare considerate apropiate Kremlinului, relatează France Presse citat de Capital.
 

Ca urmare a acestor sancţiuni, în virtutea cărora Visa şi Mastercard au încetat să asigure servicii de plată clienţilor mai multor bănci ruseşti, între care şi Banca Rossia, controlată de către un miliardar celebru apropiat preşedintelui Vladimir Putin, Rusia a anunţat că îşi va crea propriul sistem de plată electronică. Vorbind marţi în faţa Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), premierul rus a apreciat că implicarea operatorilor din sistemele de plăţi electronice în sancţiunile împotriva Rusiei, nu ar trebui ‘să rămână nepedepsită’.

‘Aceasta este, fără îndoială, o încălcare a acordurilor existente.Trebuie să facem tot ce este necesar pentru a-i aduce la realitate pe operatorii străini în cauză’, a spus Medvedev.

‘Ei nu ar trebui să se ascundă în spatele cazurilor de forţă majoră şi a ordinelor date de preşedinţi sau parlamente’, a adăugat el, subliniind că aceştia ‘trebuie să răspundă în cadrul sistemului existent de relaţii economice’, fără a preciza natura măsurilor care ar putea fi luate ca represalii.

În altă ordine de idei, premierul Dmitri Medvedev a declarat că apărarea şi securitatea internă nu vor fi afectate de acţiunile ostile ale Occidentului la adresa Rusiei. La ora actuală, Rusia nu mai este dependentă de importuri în fabricarea multor tipuri de produse militare, a afirmat Dmitri Medvedev, care a prezentat în Duma de Stat un raport de bilanţ asupra activităţii guvernului său pe anul trecut.

 

‘Capacitatea ţării noastre de a produce arme moderne de calitate nu lasă loc de îndoieli. Rusia se situează pe locul doi în lume în ceea ce priveşte exporturile de arme (după SUA) şi ne-am propus să ne consolidăm poziţia pe piaţa mondială de armament’, a mai spus Medvedev, citat de ITAR-TASS. Anterior, premierul rus afirmase că Rusia este pregătită să facă faţă noilor sancţiuni occidentale care ar putea afecta sectoare-cheie ale economiei.

SUA şi Uniunea Europeană, care au instituit deja sancţiuni punctuale împotriva unor persoane sau instituţii financiare ruse ca represalii în urma alipirii Crimeii la Rusia, intenţionează să impună o nouă rundă de sancţiuni, inclusiv economice, dacă situaţia din Ucraina se deteriorează. ‘Sunt convins că putem minimiza impactul acestora’, a apreciat Medvedev.

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here