Rușii mai au puțin și devin cei mai mari exportatori de armament din lume

 În perioada 2009-2013 cei mai mari furnizori mondiali de armament au fost SUA (29% din exporturile mondiale), Rusia (27%), Germania (7 %), China (6 %) şi Franţa (5%), Împreună, cele cinci state au controlat circa trei sferturi din vânzările mondiale de armament în perioada 2009-2013 iar primele două peste jumătate (56%), potrivit datelor SIPRI.

 

Exporturile de armament ale Statelor Unite au crescut cu 11% în perioada 2009-2013, faţă de intervalul 2004-2008, în timp ce exporturile de armament rusesc au crescut cu 28%. Ponderea armelor americane în comerţul global cu armament a scăzut cu un punct procentual în perioada menţionată, de la 30% la 29%, în timp ce „cota de piaţă” globală a armamentului rusesc a crescut cu trei puncte, de la 24% la 27%.

În rândul importatorilor, pe primul loc la nivel mondial se situează în continuare India, ţară ale cărei importuri de armament au crescut cu 111% în perioada 2009-2013 comparativ cu perioada 2004-2008, ajungând de la 7% la 14% din importurile mondiale.

Acum, clasamentul primilor cinci importatori mondiali de armament are următoarea ordine: India, China, Pakistan, Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită.

 

Cum stau ruşii şi americanii în preferinţele celor mai mari cumpărători de arme?

India, ţară care a cumpărat 14% din tot armamentul vândut în lume în perioada 2009-2013 îi preferă pe ruşi. Din totalul importurilor de armament, 74% reprezintă marfă rusească, şi doar 7% reprezintă armament produs în Statele Unite.

Pe locul doi în clasamentul importatorilor, China îi preferă tot pe ruşi. Ţara, care mai contabilizează doar 5% din totalul importurilor de arme la nivel global, cumpără armament în special din Rusia (64% din total), Franţa (15%) şi Ucraina (11%). Abia Pakistanul, ţara care ocupă locul al treilea în rândul importatorilor de arme, cumpără mai mult de la americani decât de la ruşi. Principala sursă este China (54% din total), urmată de Statele Unite (27% din total) şi Suedia, cu 6%. Până la locul 10 în clasamentul întocmit de SIPRI, armamentul american este preferat celui rusesc, de ţări ca Arabia Saudită, Coreea de Sud, Singapore sau Australia. Pe locul 10 însă găsim Algeria, care a importat aproape tot ce înseamnă armament din Rusia (91%).

 

Ce exportă americanii şi ce exportă ruşii

Statele Unite exportă cea mai multă tehnică militară din lume, către nu mai puţin de 90 de state. Asia şi Oceania au fost, în perioada 2009-2013, principalele destinaţii ale armamentului american, urmate de Orientul Mijociu şi Europa. Din totalul armamenttului vândut, cea mai mare parte (61%), reprezintă avioane. Americanii speră ca exportul de avioane de luptă să fie impulsionat de preconizatele livrări de F 35, cu toate că până acum doar 5 asttfel de avioane, cele mai avansate din lume la ora actuală, au fost livrate la timp, iar unele state au mai anulat din comenzi.

 

Ruşii au exportat tehnică militară către 52 de state în perioada 2009-2013, dar trei destinaţii, India, China şi Algeria sunt cele în care merg jumătate din exporturi. În perioada studiată, Rusia a fost cel mai mare vânzător de nave de luptă din lume, cu o pondere de 27% din totalul vaselor exportate la nivel global. De reţinut că în acea perioadă Rusia a vândut un portavion şi un submarin nuclear, acestea fiind singurele astfel de echipamente vândute în lume în cei cinci ani de referinţă. Ruşii au mai vândut 219 avioane de luptă, iar americanii 252.

 

(Sursa: economica.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here