Rusia vinde avioane de vânătoare, tancuri şi vehicule de luptă Serbiei la preţuri modice. Alesandar Vucici: „Vom fi capabili să ne apărăm teritoriul“

Contractul a fost semnat joi, la Moscova, de către premierul sârb Aleksandar Vucici şi ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu.

Potrivit contractului, Rusia va livra Serbiei, în schimbul unor plăţi modice, şase avioane de vânătoare cu reacţie MiG-29, treizeci de tancuri T-2 şi 30 de vehicule de luptă scoase din uz.

Costul celor şase avioane va fi între 180 – 230 de milioane de euro, în condiţiile în care costul normal ar trebui să ajungă la 575 de milioane de euro.

Cele şase avioane de vânătoare MiG-29 au fost scoase din uz şi urmează să fie modernizate până în martie 2017, o sarcină care îi va reveni Belgradului.

Şeful Guvernului sârb a subliniat că aceste achiziţii de armament sunt necesare „asigurării protecţiei libertăţii şi suveranităţii“ ţării sale.

Peninsula Balcanică se află într-o perioadă dominată de tensiuni. Muntenegru a dejucat recent o tentativă de lovitură de stat orchestrată de naţionalişti sârbi şi ruşi, în timp ce Croaţia se opune deschiderii unor capitole în negocierile privind aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, cerând garanţii în privinţa respectării drepturilor minorităţilor.

La rândul lor, sârbii sunt încă afectaţi de bombardamentele NATO asupra Belgradului şi pierderea provinciei Kosovo, iar Rusia profită din plin de acest lucru pentru a-şi menţine influenţa în Balcani.

„De la agresiunea NATO, noi nu am fost niciodată în securitate. De-acum, vom fi capabili să ne apărăm teritoriul“, s-a felicitat Vucici.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here