Rusia își va deschide două baze militare pe teritoriul unui stat membru UE

Federația Rusă urmează să deschidă două baze militare, una aeriană și alta navală, în Cipru, stat membru al Uniunii Europene, scrie Business Insider, citat de portalul  independent.md.

 

Președintele cipriot, Nicos Anastasiades, și-a exprimat duminică disponibilitatea în acest sens, anunțând că țara sa este pregătită să găzduiască baze militare rusești aeriene și navale. Un acord militar oficial între cele două state urmează să fie semnat pe 25 februarie.

 

 

screen shot 2015-02-08 at 10.38.38 am

 

 

„Este un acord mai vechi, care urmează să fie reconfirmat. Totodată, vom include noi prevederi și vor fi oferite noi servicii, așa cum procedăm și cu alte state, spre exemplu Franța sau Germania”, a declarat Nicos Anastasiades.

 

„Este deja o tradiție ca între Cipru și Rusia să existe relații bune, iar acest lucru nu se va schimba”, a subliniat liderul de la Nicosia.

Anunțul Ciprului vine la scurt timp după ce Federația Rusă își exprimase intenția de a avea baze militare în această țară, precizează Business Insider.

 

Cipru, una dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, care a impus sancțiuni Federației Ruse din cauza destabilizării Ucrainei, a fost întotdeauna una dintre cele mai vehemente voci de la Bruxelles, care s-au declarat împotriva măsurilor impuse Moscovei.

De altfel ciprioții s-au alăturat oficialilor greci la sfârșitul lunii ianuarie, când UE a luat decizia de a prelungi sancțiunile impuse Rusiei, declarându-se împotriva acestei idei.

 

Cel mai probabil, forțele aeriene ruse vor folosi baza aeriană „Andreas Papandreou”, situată în apropierea aeroportului internațional Paphos, în sudul insulei, la o distanță de mai puțin de 50 de km de baza forțelor aeriene britanice, de la „Akrotiri”. Baza militară navală ar urma să fie deschisă la Limassol, unul dintre cele mai mari orașe cipriote.

 

Este interesant că baza aeriană britanică, în apropierea căreia ar urma să se stabilească rușii, deservește operațiuni ale NATO și este de asemenea un punct important operațional pentru măsurile de supraveghere efectuate de Alianța Nord-Atlantică.

De altfel, decizia Ciprului, luată în momentul în care relațiile dintre Rusia și Occident parcurg cele mai tensionate momente de la încheierea Războiului Rece, nu miră prea mult. Insula este ca un adevărat magnet pentru banii oligarhilor ruși, care au transferat în băncile cipriote în ultimii 20 de ani peste 30 de miliarde de dolari.

 

În jur de 30% din depozitele din băncile cipriote aparțin rușilor, care și-au deschis și multe companii offshore în această țară, prin care-și păstrează în siguranță banii.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here