Rudel Obreja: Se cere arestarea mea pentru că NU am cu ce s-o denunţ pe Udrea

Rudel Obreja, inculpat în dosarul Gala Bute al Elenei Udrea susţine că procurorii DNA cer arestarea sa preventiva pentru că nu vrea să declarare ce vor procurorii, pentru că nu vrea şi nu are cu ce să o denunţe pe Elena Udrea.

„Elenei Udrea i s-a cerut arestarea de către DNA iar pentru mine acum s-au găsit alte poveşti. N-am cu ce să o denunţ pe Udrea. Pentru oamenii acuzaţi de corupţie se cere arest la domiciliu, pentru mine arestarea preventivă pentru că, Obreja nu spune ce vor anchetatorii”, a spus Obreja.

El a mai declarat că banii solicitaţi de el pentru organizarea evenimentului au fost cu mult reduşi de Minister, dovadă a afaptului că nu au avut o înţelegere din care să profite cineva în vreun fel.

Eu am solicitat 4 milioane de euro pentru serviciile pe care le-am prestat pentru o valoare de expunere de 30 de milioane de euro. Cei din minister s-au luptat cu mine şi au ajuns să îmi plătească doar un milion jumătate de euro”, a spus Obreja.

El a mai explicat că firma sa avea exclusivitate atât cu Bute, cât şi cu adversarul său, cât şi pnetru organizarea unui meci de titlu mondial, de aceea i să încredinţat fără licitaţie contractul de către Minister, ceea ce nu încălca, în situaţia dată, legea.

 

 

 

 

Sursa: obiectiv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here