Romsilva produce anual peste 80 de milioane de puieţi forestieri, în pepinierele proprii

 

 

Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva produce anual peste 80 de milioane de puieţi forestieri în pepinierele proprii, costurile totale pentru regenerarea pădurilor şi producerea de puieţi fiind de circa 110 milioane de lei, potrivit lui Mihai Daia, şeful serviciului de împăduriri din cadrul RNP.
 

”Romsilva este, la ora actuală, cel mai mare producător de puieţi forestieri din ţară. În fiecare an producem în jur de 80 de milioane de puieţi, care sunt folosiţi pentru împădurirea şi regenerarea fondului forestier naţional, circa 35 de milioane în campania de primăvară şi 40 de milioane în cea de toamnă. Restul îi păstrăm în stoc pentru anul următor, dar oferim şi sponsorizări instituţiilor publice care vor să facă astfel de lucrări. Anual, costurile totale pentru regenerarea pădurilor şi producerea de puieţi se ridică la 110 milioane de lei”, a precizat Daia, citat de Agerpres. Acesta a menţionat că profitul nu iese din această activitate, ci din vânzarea puieţilor ornamentali.

 

‘Producem circa 60 de specii de puieţi forestieri, foioase şi răşinoase, dar şi puieţi ornamentali pe care îi punem pe piaţă pentru cei interesaţi. Noi încercăm să venim pe piaţă cu o gamă cât mai largă de puieţi ornamentali şi la preţuri atractive’, a mai spus şeful serviciului de împăduriri din cadrul RNP.

În general toate direcţiile silvice îşi produc puieţii necesari pentru lucrările de regenarare în funcţie de specificul zonei, câmpie, deal sau munte, fără a apela la importuri.

 

Romsilva este prezentă la tradiţionalul târg de agricultură, industrie alimentară şi zootehnie Banat Agralim, care debutează vineri la Timişoara, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului ‘Regele Mihai I al României’ cu un stand în care îşi prezintă această activitate, potrivit aceleiași surse.

 

Potrivit directorului general al Romsilva, Adrian Crăciunescu, puieţii forestieri pot fi oferiţi şi administraţiilor locale pentru a crea culturi forestiere necesare protejării localităţilor mai ales că în zona de vest vegetaţia forestieră reprezintă sub 3%, ‘poate că este cea mai mare suprafaţă de câmpie fără păduri’.

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here