Românii și bulgarii au, începând de astăzi, acces pe piața muncii din Elveția

Românii au acces liber pe piaţa muncii din Elveţia. Țara a eliminat toate restricțiile impuse cetățenilor români și bulgari începând de astăzi, 1 iunie, după ce sistemul de cote impus în 2009 a expirat.

 

Elveția a anunţat în luna aprilie ridicarea restricţiilor, care au fost adoptate în 2009, în baza Acordului privind libera circulaţie a persoanelor încheiat cu UE. Textul prevedea  că ţara poate menţine cotele de imigranţi timp de şapte ani. Totodată, țara prelungise măsurile în 2011 și 2014.

 

Autorităţile au precizat că, în cazul unui aflux masiv de români şi bulgari, cotele ar putea fi reintroduse. În momentul de faţă, numărul imigranţilor români şi bulgari din Elveţia este destul de mic. Mai precis, conform datelor Biroului Federal pentru Statistică, numărul cetăţenilor români rezidenţi în Elveţia la 30 aprilie 2012 era de  9.215 persoane.

 

Elveţia nu este membră a Uniunii Europene, dar face parte din Zona Economică Europeană şi din Spaţiul european de liberă circulaţie Schengen.

 

(Sursa: libertatea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here