Românii iubesc câinii vagabonzi! 1.100 de câini, STERILIZAŢI GRATUIT DE 17 PERSOANE

Şaptesprezece persoane au sterilizat gratuit, au adoptat şi s-au angajat să păstreze peste 1.100 de câini, dar unii dintre aceştia au fost ulterior abandonaţi pe străzi, printre „campionii” la adopţii fiind cinci persoane care au sterilizat, fiecare, 171, 159, 96 şi, respectiv, câte 80 de animale.

 

Din evidenţele cabinetelor veterinare care au avut contracte încheiate cu Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) rezultă că 1.110 câini au fost sterilizaţi şi adoptaţi de 17 persoane, municipalitatea decontând până în prezent peste 500.000 de lei pentru operaţiile de sterilizare.

 

„Dintre persoanele identificate în evidenţelor cabinetelor veterinare care s-au ocupat de sterilizarea câinilor fără stăpân, un număr de 17 persoane fizice s-au dovedit a fi campioane la adoptat şi sterilizat gratuit câini. Dintre acestea, sunt câteva care au adoptat şi sterilizat gratuit şi peste o sută de câini în baza prevederilor anterioare ale Hotărârii CGMB nr.16/2010 şi multe dintre ele, în prezent, nu mai ştiu de animale sau au refuzat să ne explice ce s-a întâmplat cu câinii şi unde trăiesc aceste animale”, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, Răzvan Băncescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA).

 

Băncescu a dat ca exemplu în acest sens cinci persoane care au adoptat, fiecare, 171, 159, 96 şi, respectiv, câte 80 de câini, în total fiind adoptate 1.110 animale de către cele 17 persoane.

 

Coordonatorul de proiect al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor a precizat că aceste persoane au fost identificate în urma analizei situaţiilor lunare predate de cabinetele veterinare cu care ASPA a avut contracte pentru sterilizări.

 

„În urma analizei, am identificat câteva nume «roşii», apoi am sunat la cabinete, ne-au dat numerele de telefon ale persoanelor şi am sunat la fiecare în parte, pentru a-i întreba de unde au luat şi unde se află acum aceşti câini, deoarece, conform procedurii stabilite prin HCGMB nr. 16/2010, animalele trebuie să fie din Bucureşti şi, un lucru şi mai important, câinii adoptaţi a căror sterilizare a fost decontată de municipalitate din bani publici trebuie ţinuţi strict pe spaţiu privat, mai ales că toţi iubitorii au semnat în acest sens documentele necesare”, a spus Răzvan Băncescu.

 

Acesta a precizat că, în urma discuţiilor telefonice, au rezultat şi situaţii în care câinii au fost abandonaţi în parcuri, pe străzi sau chiar au fost vânduţi în Germania şi Austria.

 

Răzvan Băncescu a spus că o altă persoană, care a sterilizat 40 de câini pe banii municipalităţii, a explicat că mai deţine doar 32 de animale, însă în momentul verificării la locuinţa acesteia, inspectorii ASPA au constatat că animalele nu sunt acolo.

 

În urma verificărilor a rezultat şi faptul că, deşi sterilizările au fost făcute pe bani publici, anumite persoane au făcut campanii de strângere de fonduri, „menţionând pe diverse canale că aceşti câini sunt sterilizaţi din fondurile asociaţiilor pe care le deţin”. De asemenea, alte persoane au lăsat cabinetelor veterinare date de contact nereale, a precizat Băncescu.

 

(Sursa: MEDIAFAX)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here