Românii ar mai putea avea o ZI LIBERĂ

Un parlamentar vrea ca ziua de 15 septembrie să fie zi liberă pentru toţi românii care sunt părinţi, pentru a-şi putea însoţi copiii la festivităţile organizate cu ocazia primei zile de şcoală.

Potrivit unei iniţiative legislative ar urma să fie încă o zi liberă naţională pe 15 septembrie, însă doar pentru părinţii angajaţi în sistemul bugetar, ori privat, astfel încât aceştia să poată să meargă alături de copiii lor în prima zi de şcoală.

Senatorul Constantin Popa (PPDD) a pregătit un proiect legislativ prin care cere ca ziua în care se deschide anul şcolar părinţii să aibă liber pentru a-şi putea însoţi copii la şcoală.

„Este o zi foarte importantă în viaţa copilor, deschiderea anului şcolar, fie că sunt boboci, fie că sunt în clasele mai mari. Emoţiile sunt aproape aceleaşi pentru copii şi pentru părinţi, iar eu consider că, cei din urmă trebuie să fie lângă odoarele lor în acele momente. Există foarte multe cazuri, în care, unii părinţi sunt nevoiţi să se învoiască sau să îşi ia concediu fără plată, sau mai rău, alţii sunt sancţionaţi de angajatori că întârzie la muncă. Cred că, toţi părinţii ar trebui să fie liberi în această zi, pentru ca să fie lângă copii lor. Dacă guvernanţii nu au dorit să dea nici măcar un leu la alocaţia copiilor, atunci, ca o mică recompensă, să dea liber părinţilor în această zi”, a declarat senatorul Constantin Popa.

Iniţiativa este inspirată din practica parlamentarilor care până acum şi-au luat singuri această zi liberă pentru a-şi putea însoţi copiii în prima zi de şcoală.

Propunerea ar putea avea şanse să treacă în Parlament, întrucât şi anul trecut s-a mai votat o zi liberă, 30 noiembrie, ziua Sf. Andrei.

 

Calendar zile libere 2013

Sfântul Andrei
– 30 noiembrie  »  sâmbătă

Ziua Națională a României
– 1 decembrie  »  duminică

Crăciunul
– 25 decembrie  »  miercuri
– 26 decembrie  »  joi

 

STRUCTURĂ AN ŞCOLAR

Anul şcolar 2013-2014 include 36 săptămâni de şcoală, însumând 176 de zile lucrătoare, cu excepţia claselor terminale din învăţământul liceal, care vor avea doar 33 de săptămâni de cursuri şi a claselor de a VIII-a, cu 35 de săptămâni. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 13 iunie 2014. Ordinul ministrului Educaţiei, nr. 3818/3. 6. 2013, privind structura anului şcolar a fost publicat în Monitorul Oficial, nr. 430 din 15 iulie 2013.

Anul şcolar 2013-2014 Cursurile din semestrul I se desfăşoară în perioada 16 septembrie – 20 decembrie 2013.
În perioada 2 – 10 noiembrie 2013, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.
Vacanţa de iarnă este programată de sâmbătă, 21 decembrie 2013 până duminică, 5 ianuarie 2014.
Cursurile reîncep luni, 6 ianuarie 2014 şi continuă până vineri, 31 ianuarie 2014
Vacanţa intersemestrială este de sâmbătă, 1 februarie 2014 până duminică, 9 februarie 2014

Anul şcolar 2013-2014 Semestrul al II-lea începe luni, 10 februarie 2014 şi se încheie vineri, 11 aprilie 2014.
Elevii intră în vacanţa de primăvară sâmbătă, 12 aprilie 2014 până marți, 22 aprilie 2014.
De miercuri, 23 aprilie 2014 până vineri, 20 iunie 2014 sunt programate cursuri, iar de sâmbătă, 21 iunie 2014 începe vacanţa de vară, până duminică, 14 septembrie 2014.
În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri.
Săptămâna 7–11 aprilie 2014 din semestrul al doilea este săptămână dedicată activităților extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului numit „Şcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, având un orar specific.
Tezele din semestrul I al anului şcolar 2013-2014 se susţin, de regulă, până la data de 20 decembrie 2013. Tezele din semestrul al II-lea al anului şcolar 2013-2014 se susţin, de regulă, până la data de 23 mai 2014.

(realitatea)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here