România și SUA insistă pentru un guvern pro-european în Republica Moldova

Bogdan Aurescu

Bogdan Aurescu

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu a avut sâmbătă, o întrevedere cu Celeste A. Wallander, asistent special al preşedintelui SUA Barack Obama pentru Rusia şi Eurasia, temele de discuţie vizând Parteneriatul Strategic şi situaţia de securitate din imediata vecinătate a ţării noastre.

 

Cei doi oficiali demnitari au menţionat necesitatea instalării cât mai rapide a unui nou guvern pro-european la Chişinău, care să poată continua apropierea de UE.

Totodată, cei doi au discutat de asemenea, în detaliu, perspectivele de soluţionare a crizei din Ucraina, având în vedere eforturile în curs de soluţionare.

 

Şeful diplomaţiei române a prezentat stadiul proiectului bilateral de amplasare la Baza militară Deveselu a Facilităţii antirachetă Aegis Ashore, care va fi operaţională în 2015 şi va fi integrată în capabilitatea NATO de apărare împotriva rachetelor balistice.

Aurescu a reliefat importanţa menţinerii ritmului intensificat de contacte bilaterale la nivel înalt, în special în contextul aniversării în acest an a 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi SUA.

 

Potrivit unui comunicat MAE, întâlnirea celor doi oficiali a avut loc în cadrul Consiliului Securităţii Naţionale al SUA, în marja Conferinţei internaţionale de securitate de la München.

 

 

 

(Sursa: deschide.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here