România se pregăteşte de SFÂRȘITUL LUMII. Proiectul celor două oraşe-refugiu, independente energetic

Schimbările climaterice pot aduce modificări uriaşe în lume. Țări întregi ar putea fi evacuate din cauza nivelului crescut al mării. Milioane de oameni s-ar transforma în refugiaţi, în căutarea unui loc mai sigur în care să trăiască. Pe acest fond, ţările care se vor dovedi a fi sigure în noul context climateric ar putea trăi un nou boom imobiliar şi economic. România face primul pas înainte, construind pentru o lume complet diferită de cea pe care o cunoaştem astăzi. În următorii 15 ani, am putea asista la transformarea unor oraşe din zone tradiţionale în centre complet independente energetic.

 

Schimbările climatice pot avea efecte devastatoare în mod direct, asupra comunităţilor, dar şi în mod indirect, prin implicaţiile lor financiare. Cheltuielile neaşteptate din cauza furtunilor, inundaţiilor, deszăpezirii, pot da peste cap bugetele locale şi pot conduce la sistarea unor proiecte majore. Fenomene meteo puternice lovesc şi zonele care până acum nu se confruntau cu ele, ceea ce face ca autorităţile să fie luate prin surprindere şi să nu poată gestiona eficient situaţia. Întreaga lume trebuie să regândească modul în care îşi construieşte şi gestionează oraşele, pentru a se apăra eficient, în cazul evenimentelor neaşteptate.

 

“Schimbarea designului oraşelor, astfel încât acestea să fie eficiente energetic, precum şi dezvoltarea clădirilor sustenabile ar trebui să fie foarte importante pentru arhitecţi. Este responsabilitatea acestora să gândească mediul construit, iar o componenta a acestui fapt este responsabilitatea socială. În România, momentan, sunt foarte puţine proiecte sustenabile energetic în portofoliile arhitecţilor, clădirile verzi sunt abia la început. Dar o bună parte dintre construcţiile lumii sunt deja pregătite pentru schimbare. Toată lumea din industrie trebuie să înţeleagă faptul că designul şi construcţia clădirilor sustenabile este viitorul, nu un trend al momentului. Acest fel de a construi va deveni parte integrată a fiecărui proiect, în fiecare zi”, a declarat pentru IMOPEDIA.RO Randy Tharp, managing director Epstein Architecture & Engineering.

 

Țări întregi pregătesc scenarii de evacuare, în caz de calamitate

 În acest context, ideea potrivit căreia schimbările climatice vor atrage migraţii în masa se conturează tot mai puternic. Conferenţiarii din domeniu au explicat, în cadrul evenimentului “Viitorul Global 2045”, ca furtunile puternice şi uraganele vor lovi din ce în ce mai des şi tot mai puternic, iar ţări întregi ar putea fi evacuate din cauza acestor fenomene. Mauritius şi Tuvalu, de exemplu, ar putea fi în aceasta situaţie din cauza nivelului în permanenţă creştere a mării. Dar în timp ce o parte a lumi riscă să fie devastată, ţările care nu sunt expuse riscului vor creşte, speculând nevoia a milioane de oameni de a se muta. Specialiştii din domeniu au făcut o listă a ţărilor în care migraţiile în masa ar putea aduce boom economic şi imobiliar. Canada, Alaska, Patagonia, Argentina şi ţările nord-europene sunt de aşteptat să fie printre alesele refugiaţilor. Aceste zone nu vor mai arăta însă nici pe departe aşa cum ni se înfăţişează azi.

 

“Dezbaterile despre cât de futuristic trebuie să arate spaţiile urbane sunt tot mai puternice. Unii arhitecţi prevăd oraşe în nuanţe de carbon-neutru, pline de maşini electrice şi biciclete. Viziunile despre oraşele verzi includ adesea plante crescute pe înălţime, acoperişuri verzi, ca întoarcere la trecutul nostru pastoral, dar pe verticala, reciclând şi folosind sisteme tehnologice de ultima generaţie”, ne-a declarat Raluca ştefan, Senior Architect, Epstein Architecture & Engineering.

 

 Oraşele Sibiu și Avrig promovează independența energetică

Între timp, România pregăteşte propria-i variantă de oraş modern. Proiectul “Smart City Sibiu” promovează soluţii de producere a energiei şi folosirea eficientă a energiei termale. Implementarea noului sistem a fost anunţată pentru anul 2015. De cealaltă parte, oraşul Avrig se pregăteşte să devină complet autonom energetic până în anul 2030. Acest lucru ar trebui să conducă la noi locuri de muncă, facturi mai mici la întreţinere şi la un oraş interesant pentru investitori si turişti.

“Este foarte clar faptul că un număr important de români, de la oficiali ai guvernului la oameni simpli, sunt din ce în ce mai conştienţi de importanta energiei verzi şi a sustenabilităţii energetice ca o forţă care ar putea dezvolta economia modernă. Dincolo de legislaţia europeană, este crucial pentru autorităţi să înţeleagă aceste lucruri şi să ofere diferite facilităţi proprietarilor şi investitorilor, accelerând procesul”, continuă Randy Tharp.

Potrivit C40 Climate Leadership Group, o reţea a marilor oraşe implicate energetic din întreaga lume, 90% dintre zonele urbane ale lumii sunt costale, ceea ce pune în pericol majoritatea oraşelor, în caz de inundaţie sau furtună puternică. Aproape jumătate dintre aceste oraşe se luptă deja cu efectele pe care le aduce încălzirea globală.

 

(Sursa: imopedia.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here