România poate deveni o ţară de turnători: Recompense de până la 30% din prejudiciu pentru denunţători, printr-un proiect PNL

În condiţiile în care România nu şi-a vindecat pe deplin rănile generate de colaborarea multor persoane cu Securitatea comunistă, un deputat PNL să facă din delaţiune o practică generalizată. Printr-o propunere legislativă depusă la Parlament, deputatul Sebastian Burduja vrea să importe modelul american care recompensează denunţătorii cu până la 30% din prejudiciul recuperat.

Potrivit unui comunicat de presă, în ultimele luni, deputatul PNL Sebastian Burduja a lucrat, împreună cu specialiști în domeniu din România și din SUA, la un proiect de lege care reglementează protecția avertizorilor din cadrul entităților juridice care semnalează încălcări ale legii, precum și recompensarea lor atunci când autoritățile publice din România vor recupera un prejudiciu. Propunerea legislativă transpune în legislația românească Directiva Parlamentului European și Consiliului European 1937/2019, privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii, dar „aduce și o serie de propuneri noi, pornind de la modele de bune practici la nivel internațional”.

„Am început să lucrăm la această lege din luna ianuarie, într-un grup de lucru care include două personalități de prim rang la nivel internațional: Bradley Birkenfled, cel mai cunoscut avertizor financiar din istorie, cel care a primit o recompensă de 104 milioane de dolari de la fiscul american, după ce a denunțat fraude fiscale de miliarde; și Steven Kohn, fondator și președinte al National Whistleblower Center din SUA și unul dintre cei mai cunoscuți avocați din domeniu, care a contribuit în mod activ la redactarea legislației corespondente din SUA.

Este un subiect care mă pasionează, lucrarea mea de doctorat din 2019 fiind despre corupția în mediul privat, o temă foarte puțin abordată în țara noastră. În acest moment, legislația din România are mare nevoie de îmbunătățiri și, pentru că era necesară transpunerea acestei directive, am decis să lucrăm la o formă cuprinzătoare, care include protecția avertizorilor, recompensarea acestora în cazurile în care este recuperat prejudiciul, precum și construirea unei platforme unice care prin care se asigură posibilitatea avertizorilor de a raporta încălcările autorităților competente, în condiții de anonimat deplin”, a explicat Sebastian Burduja.

Bradley Birkenfeld, celebrul bancher care a dezvăluit cum cea mai mare bancă din lume, UBS, ajuta miliardari să comită fraude fiscale, a permis guvernului american să recupereze 25 de miliarde de dolari, povestea sa făcând înconjurul lumii. Potrivit sursei citate, el a ales să sprijine proiectul inițiat de Sebastian Burduja, ca urmare a legăturilor sale cu România. Bunicul său s-a născut în România și a emigrat în SUA, în 1922, împreună cu familia. Brad vine cât de des poate în țara noastră, iar profiturile din vânzările cărții sale, Avocatul Diavolului, sunt donate Asociației Casa Ioana, care oferă locuințe și servicii sociale pentru familiile care se confruntă cu violența în familie.

Proiectul de lege prevede, pe lângă transpunerea directivei europene, definirea unor termeni care lipsesc din legislația actuală și a conceptelor de avertizare internă (în interiorul entităților juridice de orice fel) sau externă (către autorități) și construirea unei platforme online unice, administrată de ministerul de resort, care are ca rol principal asigurarea anonimității avertizorilor.

În ceea ce privește recompensa, propunerea vizează recuperarea de către statul român de sume sau bunuri în valoare de minim 100.000 de lei, pentru a nu îngreuna procesul cu operațiuni minore, recompensa fiind de 15% sau 30% din valoarea prejudiciului recuperat, în funcție de rolul avertizorului în respectivele fapte divulgate. În plus, amenzile propuse pentru încălcarea legii de către entitățile juridice sunt reglementate ca procente din cifra de afaceri, pentru asigurarea unui cadru clar care să descurajeze aceste fapte și să descurajeze eventual acțiuni de represalii împotriva avertizorilor.

„Proiectul nostru este rezultatul mai multor luni de consultări, documentare și studiu. Ne-am bucurat să aflăm recent că și la nivelul ministerului de resort se lucrează la un proiect de implementare a directivei europene 1937/2019, mai ales că propunerea noastră este complementară, venind cu mai multe îmbunătățiri care vor aduce legislația la nivelul cerințelor actuale și al standardelor internaționale. Aceste elemente se pot transforma în amendamente la proiectul legislativ al ministerului de resort, sau pot constitui o inițiativă legislativă proprie. Pentru România și restul statelor membre UE, termenul limită de transpunere a directivei este luna decembrie a acestui an. Astfel, vă lansez invitația de a parcurge propunerea noastră legislativă și de a ne transmite opinii și sugestii relevante”, a mai spus Sebastian Burduja, deputat PNL ales în circumscripția 42, Municipiul București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here