România contează pe Franţa pentru aderarea la spaţiul Schengen

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut sprijinul Franţei pentru aderarea României la spaţiul Schengen şi speră că o astfel de decizie va fi adoptată în curând. Şeful statului român a fost primit la Paris, la Palatul Elysee, de omologul său francez. În discuţii, s-a facut apel la legăturile istorice dintre Franţa şi România, dar mai ales la nevoia dezvoltării acestora. A fost subliniată şi întărirea colaborării în chestiuni arzătoare precum situaţia din Ucraina.

Preşedintele Iohannis este la Paris în prima sa vizită oficială în calitate de şef al statului. El a participat la Palatul Elysee la un dejun de lucru şi a avut o convorbire tete-a-tete cu Francois Hollande. Discuţiile au atins probleme legate de situaţia din Ucraina şi lupta împotriva terorismului, mai ales după recentele atentate de la Paris, şi a măsurilor pe care Uniunea Europeană trebuie să le adopte. De exemplu, controlul pasagerilor liniilor aeriene sau al site-urilor teroriste. Şeful statului român a solicitat sprijinul Franţei în chestiunea Schengen, subiect care va fi dezbătut şi la Consiliul European de la Bruxelles.

Vorbind despre imaginea României şi a comunităţii de români din Hexagon, Johannis a mai cerut omologului francez combaterea discursurilor care reduc o relaţie solidă la clişee.

Preşedintele Hollande a subliniat că în ultima perioadă s-au realizat progrese semnificative în dosarul sensibil al problemei rromilor: „România, preşedintele său a confirmat-o, este gata să îndeplinească anumite angajamente necesare. Vreau ca joi, la Consiliul European, să putem confirma coordonarea mijloacelor de securitate la frontiere pentru a putea controla intrările şi iesirile în spaţiul european. Pentru a putea preveni plecarea combatanţilor străini şi a avea date despre întoarcerea lor”.

Francois Hollande a mai vorbit şi despre amplificarea prezenţei economice franceze în ţara noastră şi a promis o mare mobilizare în Franţa pentru sărbătorirea centenarului României moderne.

Klaus Iohannis l-a invitat pe preşedintele Franţei la Bucureşti, în timp ce acesta l-a calificat pe şeful statului român drept un factor de unitate.

Un incident de protocol s-a petecut la aterizarea aeronavei oficiale la Paris.

Chiar înainte de a se urca în maşina oficială, preşedintele Klaus Iohannis şi-a scos singur paltonul şi, după ce a aşteptat câteva secunde să i-l ia cineva, l-a trântit pe capota maşinii.

Potrivit unor surse diplomatice, a fost vorba despre o gafă a protocolului francez.

 

 

 

 

 

Sursa: tvr

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here