România, ARĂTATĂ DIN NOU CU DEGETUL! Noi dezvăluiri despre CENTRELE DE DETENȚIE CIA de pe teritoriul nostru

CIA i-a permis lui Khalid Sheikh Mohammed (KSM), organizatorul atentatelor din 11 septembrie, deţinut într-o închisoare secretă din România, să realizeze schiţa unui aspirator pentru a-l menţine sănătos din punct de vedere psihic, afirmă Associated Press, citată de Washington Post, în ediţia online.

 

„Nu voiam ca ei să înnebunească”, a declarat un fost oficial CIA pentru Associated Press, unii dintre puţinii care au vorbit sub acoperirea anonimatului din cauza interdicţiei de a discuta despre centrele de detenţie secrete ale CIA, în prezent închise, sau despre interesul lui Mohammed pentru aspiratoare.

 

Metodele programului CIA erau „concepute pentru «dislocarea » psihologică” a deţinuţilor. Dar odată încetate interogatoriile, agenţia a fost nevoită să repare prejudiciul psihologic cauzat deţinuţilor. Ca urmare, i-a permis lui Mohammed, licenţiat în inginerie mecanică, să deseneze schiţa unui aspirator, reuşind astfel să îl menţină sănătos.

 

Alţii nu s-au descurcat la fel de bine. Ramzi Binalshibh şi Abd al-Nashiri, care ar fi fost închişi în Polonia şi România cu Mohammed, au avut probleme psihice. Al-Nashiri suferă de depresie şi tulburare de stres posttraumatic, iar Binalshibh este tratat de schizofrenie cu o gamă largă de medicamente antipsihotice.

 

După ce închisoarea din Polonia a fost închisă, în septembrie 2003, Mohammed a fost mutat la Bucureşti, în centrul de detenţie cu numele de cod „Britelite”, susţine AP. La scurt timp, CIA a încercat să găsească modalităţi de a-l destinde pe Mohammed, întrucât valoarea sa ca furnizor de informaţii se diminuase.

 

În închisoarea din România, deţinuţilor li se ofereau cărţi pe care să le citească. Potrivit foştilor oficiali, lui Mohammed îi plăcea seria Harry Potter. Ca măsură de securitate, după ce un deţinut termina de citit o carte, ofiţerii CIA verificau minuţios fiecare pagină pentru a se asigura că deţinuţii nu comunică între ei în acest fel. La un moment dat, ei l-au prins pe Mohammed încercând să ascundă un mesaj într-o carte în care îi avertiza pe colegii săi de detenţie să nu vorbească despre curierul lui Osama ben Laden.

 

Mohammed a terminat studiile la North Carolina AT&T State University, obţinându-şi licenţa în inginerie mecanică în 1986. Nu este clar dacă Mohammed era interesat în realizarea unui aspirator mai bun sau avea motive ascunse. Este posibil ca el să fi intenţionat să folosească planurile pentru a ascunde informaţii secrete sau pentru a-şi înşela temnicerii.

 

Avocatul militar al lui Mohammed, Jason Wright, a declarat că i s-a interzis să discute despre interesul clientului său pentru aspiratoare. El a adăugat însă că a vorbit deseori despre „inovaţii tehnologice moderne” şi „miracolele ştiinţifice” ale Coranului cu Mohammed, pe care l-a numit „excepţional de inteligent”.

 

AP a cerut CIA copii ale schiţelor aspiratorului sau orice ale documente guvernamentale despre acestea în baza Actului privind accesul la informaţii, dar CIA a răspuns că acestea, „dacă există”, sunt considerate dosare operaţionale ale CIA şi nu pot fi date publicităţii.

 

(Sursa: gandul.info)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here