România a solicitat Comisiei Europene mărirea contingentului de produse importate din Republica Moldova

 

 

România a solicitat Comisiei Europene mărirea contingentului de produse importate din Moldova, în principal mere, deoarece Chișinăul a luat în calcul existenţa unor repercusiuni din partea Rusiei şi imposibilitatea de a mai exporta mere pe piaţa rusească, potrivit premierului Ponta şi ministrului Agriculturii.
 

„Aici, din păcate, este o chestie şi politică, pentru că Moldova se gândeşte că va avea repercusiuni din partea Rusiei, nu va mai putea să exporte mere, de exemplu, şi atunci am considerat că este de datoria nu doar a României, ci a Uniunii Europene să ne deschidem piaţa pentru produsele din Moldova, ca să nu-i lăsăm. Nu va fi un efect mare pentru Europa în ansamblu, însă pentru Moldova este esenţial, pentru producătorii de acolo”, a spus Ponta la o emisiune a postului public de televiziune.

 

Aflat la aceeaşi emisiune, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că solicitarea de mărire a contingentului de produse din Republica Moldova către România a fost transmisă Comisiei Europene în urmă cu două zile, după o discuţie avută de premierii celor două ţări.

 

 

 

 

(Sursa: deschide.md)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here