Rezultate finale la Definitivat. Iașul rămâne pe locul al II-lea la nivel național cu o rată de promovabilitate de aproape 80%

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a publicat astăzi, 18 august, rezultatele finale ale examenului naţional de definitivare în învăţământ. În urma reevaluării lucrărilor contestate, încă şapte candidaţi au depăşit pragul notei 8, ridicând rata de promovabilitate a judeţului Iaşi la 78.90% de la rezultatul iniţial de 76.50%.

 

Cu acest procentaj, judeţul Iaşi se situează pe locul al II-lea în topul naţional. Din totalul celor 258 de note de promovare, 181 sunt cuprinse în intervalul 8.00-8.99, 74 în intervalul 9.00-9.99, iar 3 candidaţi au obţinut nota maximă. La sesiunea din acest a examenului au participat 327 de cadre didactice.

 

„Monitorizarea, susținerea și îndrumarea profesorilor debutanți au reprezentat și în acest an școlar priorități ale activității I.S.J. Iași. În acest sens, am colaborat cu Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, cu Casa Corpului Didactic şi cu unitățile școlare în vederea asigurării pregătirii optime a cadrelor didactice debutante pentru cariera didactică, în general, și mai ales pentru examenul de definitivat. În acest sens, am desfășurat cursuri de formare cu profesorii debutanți și am organizat sesiuni de informare și consiliere care au avut ca obiectiv prezentarea noilor programe valabile pentru examenul de definitivat. Aspectele care sunt specifice debutului de carieră au fost abordate și în cadrul cercurilor pedagogice. La finalul lunii mai, în colaborare cu Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, I.S.J. Iaşi a organizat simularea examenului național de definitivare în învățământ. Ne propunem continuarea acestei strategii și pentru anul școlar viitor și intensificarea colaborării cu universitățile ieșene în vederea sprijinirii adecvate a tinerilor care doresc să îmbrățișeze cariera didactică”, a declarat prof. Aura Tabără, inspector şcolar pentru dezvoltarea resursei umane, coordonator al activităţilor desfăşurate pentru finalizarea cu succes a examenului de definitivare în învăţământ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here