REVOLTĂTOR! Copil de 2 luni internat în stare gravă la spital după ce a fost bătut. Polițiștii îl bănuiesc de agresiune pe tatăl micuțului

Foto: adevarul.ro

Foto: adevarul.ro

Un băieţel de două luni, din Huşi, a ajuns, azi noapte, în stare gravă la spital, după ce, cel mai probabil, a fost agresat chiar de tatăl său, în timp ce acesta din urmă se certa violent cu soţia lui.

Povestea aieşit la iveală după ce mama copilului, în vârstă de 23 de ani, a sunat la 112 şi a cerut ajutorul unui echipaj al almbulanţei, motivând că nu se simte prea bine. Când au ajuns la faţa locului, ambulanţierii au realizat că, de fapt, femeia a fost bătută crunt de soţul ei de 27 de ani, ambii fiind găsiţi într-o stare avansată de ebrietate.

 

Mai grav este faptul că, victimă a certurilor dintre cei doi a fost copilul acestora, un bebeluş de doar două luni, care se pare că ar fi fost lovit de tatăl său.

 

Echipajul medical i-a transportat atât pe mamă, cât şi pe copil la spitalul din Huşi, însă medicii de acolo au decis că micuţul trebuie transferat la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ din Iaşi, acolo unde se află şi în prezent, deoarece s-ar părea că are o fracutră de tibie. De asemenea, medicul a sesizat şi Poliţia în acest caz, fiind demarate verificări.

 

Nici cei de la Protecţia Copilului nu au rămas indiferenţi şi au deschis o anchetă. „Din informaţiile primite până în prezent de la Poliţie şi Ambulanţă se conturează ipoteza unui abuz. Vom demara şi noi o anchetă pentru a vedea dacă cel mic va trebui să fie separat de mediul familial“, ne-a declarat Irina Cîmpeanu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here