Revoltător: 24 de candidați la concursul de vameși, respinși ca-n Caragiale

Termenul anunțat pentru depunerea dosarelor era ba de 20 de zile, ba de 20 de zile lucrătoare. Aproape jumătate din cei înscriși n-au mai intrat în concurs. Secretarul comisiei, Sorin Doroftei, este el însuși urmărit penal pentru că a falsificat dosarul soției ca să ia un post la Finanțe. Este al doilea concurs dat peste cap de Fisc în numai șase luni: incompetenți sau corupți?

 

Al doilea concurs organizat de Fiscul ieșean în jumătate de an s-a transformat într-o nouă cacealma de proporții. 24 de candidați din 60 la cele 13 posturi de vameși au fost respinși din cauza formulării greșite a termenului de depunere a dosarelor. Ori e incompetență crasă, ori e rea-credință din partea șefilor DGRFP, cert este că viețile a zeci de oameni ia o turnură nefastă din cauza unor decizii arbitrare.

 

20 de zile lucrătoare

Posturile au fost scoase la concurs pentru noul punct vamal ce se va deschide peste o lună la Vicovu de Sus (Suceava). În anunțul publicat pe site-ul DGRFP, și care între timp a fost scos, apărea la început „data până la care se pot depune dosarele: în termen de 20 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial”. Mai jos, spre sfârșitul condițiilor de participare, se revine cu precizarea: „Dosarele de înscriere la concurs se depun la secretariatul comisiei de concurs în termen de 20 de zile lucrătoare de la data publicării în Monitorul Oficial”. Zilele lucrătoare au amețit candidații, ducând termenul-limită până la 28 de zile calendaristice. În urma acestui talmeș-balmeș, nu unul, nu doi, ci 24 de candidați n-au mai putut intra în concurs.

 

Sorin Doroftei, pus de Finanțe să organizeze concursul, deși falsificase anterior dosarul soției sale într-un alt examen

Inițial, îi acceptaseră

Mulți dintre ei s-au pregătit cu luni de zile înainte pentru examen. Mulți trecuseră deja prin scandalul concursului din iarnă, care a fost suspendat, deși fuseseră declarați admiși. Și atunci, ca și acum, nu s-au respectat procedurile, Fiscul ieșean fiind practic recidivist. Batjocura a continuat pentru că, inițial, toate dosarele au fost acceptate de către comisie, apoi a fost publicat un anunț de respingere a 24 de candidați pentru nerespectarea termenului-limită.
Toți cei respinși au făcut plângeri la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, sperând că procedura va fi reluată și concursul se va amâna. Pentru ca circul să fie complet, secretarul comisiei de evaluare desemnat de conducerea Fiscului să gireze concursul și care a încurcat pe toată lumea cu cele „20 de zile lucrătoare” este el însuși urmărit penal pentru falsificarea unui dosar într-un alt concurs de la Finanțe.
În ciuda contesatațiilor, proba scrisă a concursului a fost susținută în cursul zilei de ieri și va continua cu proba orală pe 24 iunie.

 

Au învățat degeaba

Candidații respinși pentru depășirea termenului de înscriere au declarat pentru 7EST că este inadmisibil ce s-a întâmplat: „Ne-am pregătit jumătate de an pentru acest examen”.  
”Culmea, era și un reprezentant ANFP care trebuia să observe această eroare. Secretarul comisiei a calculat greșit cele 20 de zile. Ei au stabilit că ultima zi de depunere este 10 iunie. Când s-a publicat lista, 24 de persoane au fost respinse pentru depunere în afara termenului, dintr-un total de 60 de candidați. Nu s-a putut discuta cu nimeni de la Personal sau din conducere. Nu există nici cea mai mică transaparență. Concursul trebuie suspendat”, a declarat unul dintre candidații rămași cu ochii în soare.

 

 

Formularea „20 de zile lucrătoare” apare clar în anunțul cu condițiile de participare

„Nu vor să ocupe posturile oricine”

Alt candidat susține că sunt șanse slabe pentru ca procedura să fie reluată. „Mi-e greu să cred că vor face ceva. Știm că Biroul Vamal de la Vicovu de Sus trebuie inaugurat într-o lună, trebuie să taie panglica. Dacă reiau concursul nu vor avea la timp angajați în biroul vamal. Ce este culmea, printre cei respinși că au depus târziu dosarele sunt candidați care acum se judecă cu Finanțele, deoarece au câștigat un concurs similar, dar care, ulterior, a fost suspendat. Acolo sunt interese, nu vor să ocupe posturile oricine. Dacă ei nu sunt în stare să organizeze un concurs, cum pot avea grijă de situația financiară a unui județ întreg?”, s-a întrebat unul din candidații păgubiți.

În funcție de pregătire și experiență, lucrătorii vamali pot ajunge la salarii atractive. Dacă un debutant poate primi suma de 1.400 lei net, pe lună, un funcționar superior cu grad maxim ajunge să fie remunerat cu 4.300 lei.

 

Secretarul Comisiei, un urmărit penal

Rezultatul selecției dosarelor în urma căruia au fost respinși cei 24 de candidați a fost comunicat de secretarul comsiei, consilier la Serviciul Resurse Umane de la Finanțe, Sorin Doroftei. Din comisie au mai făcut parte Mircea Onișor, șef Birou Reglementări Vamale, Relu Botea, director adjunct DGRFP Iași și Alina Amarii, reprezentant ANFP.
Sorin Doroftei, angajatul Direcției este cercetat penal de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași pentru comiterea infracțiunii de fals în documente. În 2014, când instituția era condusă de Cornel Durdureanu, a fost organizat un concurs intern de promovare pe un grad superior. În peisaj apare Crăița Doroftei, soția lui Sorin Doroftei. Pentru că nu a bifat toate condițiile de participare, Sorin Doroftei s-a gândit să-și ajute nevasta. Deoarece nu avea calificativul ”bine” ci doar ”satisfăcător”, Crăița Doroftei nu avea șanse de izbândă. În consecință, soțul a schimbat din condei calificativul. Însă, nu a scăpat de ancheta internă, plângerea ajungând și pe masa procurorilor.

 

Sediul Finanțelor, mut în fața vociferărilor mulțimii. Conducerea DGRFP a hotărât să nu comenteze scandalul iscat

Alt concurs la Vamă dat peste cap

Un concurs organizat de DGRFP în decembrie 2015 pentru ocuparea mai multor posturi în cadrul Direcției Vamale a stârnit controverse, după ce mai mulți candidați au contestat condițiile de examinare. Unii candidați au ieșit din sală, alții aveau telefoane la ei. În urma scandalului, Direcția de Finanțe a suspendat concursul, deși se anunțaseră câștigătorii.
13 candidați au dat în judecată DGRFP, unii fiind admiși, alții respinși.

 

Citește și ȘOC! Șefii de la „Petre Andrei”, filmați de secretară, „cârtița” DNA

 

Coșmarul continuă: întrebări din afara bibliografiei

După afișarea baremului, candidații care au apucat totuși să dea concursul scris au constatat stupefiați că aproape 20% din întrebări erau din afara bibliografiei anunțate. De exemplu, concurenții trebuiau să studieze Hotărârea nr. 707 din 2006 privind Regulamentul de aplicare a Codului Vamal din România, Partea a VI-a. La întrebarea 11, conform baremului afișat pe site-ul Direcției de Finanțe, răspunsul corect era articolul 190, care e din Partea I a Regulamentului. Vor urma alte contestații, spun surse din cadrul candidaților.

 

Ultima oră: concursul a fost anulat

În urma neregulilor semnalate, DGRFP a decis, în urmă cu puțin timp, anularea concursului și organizarea lui la o dată ulterioară cu respectarea tuturor normelor legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here