"Revelaţia anului" în cinematografia spaniolă este o actriţă din Iaşi: OLIMPIA MELINTE

Actriţa ieşeancă Olimpia Melinte a câştigat premiul Uniunii Actorilor din Spania la categoria „Revelaţia Anului” pentru dublul rol pe care l-a interpretat în filmul  „Canibal”, regizat de Manuel Martin Cuenca. Gala de premiere a avut loc la Madrid.

 

Olimpia Melinte este prima româncă nominalizată la Premiile Goya. La doar 27 de ani se bucură de un adevărat success pe plan internaţional. Actriţa mărturiseşte că a fost o adevărată provocare să intre în pielea celor două personaje, surori, pe care le-a interpretat în film.

 

„Greu a fost să mă îngraş pentru că diferenţa dintre cele două surori a fost, pe lânga felul lor de a fi, fiind două firi complet diferite – una foarte extrovertită, alta foarte timidă, foarte retrasă, au fost cele 10 kilograme pe care a trebuit sa le pun pe mine în două săptămâni, ca să fie schimbarea puternică”, mărturiseşte actriţa Olimpia Melinte.

 

Cu toate că şi-a făcut deja un nume în lumea actoriei, Olimpia Melinte îşi doreşte să se implice în cât mai multe proiecte: „Îmi doresc să joc în continuare, cred că ăsta e cel mai frumos lucru pentru un actor şi, mai ales, la noi, unde lucrurile se întâmplă un pic diferit şi nu sunt foarte multe proiecte, mai ales pe cinema”.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here