Reuters: „România luptă cu Rusia în Republica Moldova”

La o aruncătură de băț de tancul sovietic T-34, la Bălți, este un centru SMURD înființat de România, una din mișcările soft power pentru scoaterea Republicii Moldova de pe orbita Moscovei, scrie Reuters, citat de portalul infoprut.ro.

Precaută în legătură cu intențiile Rusiei, după anexarea Crimeei și preluarea controlului asupra estului de separatiști susținuți de Rusia, România încearcă să aducă Republica Moldova mai aproape de Uniunea Europeană.

Serviciul de ambulanță, ca și ofertele de gaz mai ieftin și legăturile comerciale mai strânse, au fost primite cu căldură de guvernul pro-european de la Chișinău. Unii localnici sunt precauți în legătură cu intențiile României, dar mulți sunt recunoscători în această parte a Republicii Moldova, unde sătenii merg cu greu pe drumurile neasfaltate și noroioase, iar mașinile vestice, ca ambulanțele roșii Wolkswagen sunt destul de noi încât să obțină saluturi de la copii.

 

„Oamenii care sună la numărul de urgență 903 ne cer să le trimitem mașini roșii, cu oameni îmbrăcați în roșu”, spune Ion Picălău, un căpitan al noului serviciu de urgență, care a fost la cursuri șase luni în România, pentru acest loc de muncă.

Moscova a amenințat că apropierea de Europa a Republicii Moldova ar putea însemna pierderea regiunii transnistrene de tot.

Guvernul României este neutru și spune că deși vede Rusia ca pe o amenințare serioasă de securitate, va susține lupta care este, în momentul de față, mai degrabă economică decât militară.

 

„Principala armă a Rusiei nu constă în avioane, tancuri sau fregate. Este energia”, a spus premierul Victor Ponta în noiembrie, care a promis că va face eforturi în continuare pentru conducta de gaz care leagă cele două state.

Republica Moldova este împărțită între majoritatea vorbitoare de limbă română și regiunea transnistreană, unul din seria de conflicte înghețate ale Rusiei. Generalul NATO Philip Breedlove a spus că forțele ruse ar putea anexa regiunea transnistreană foarte ușor. Moscova a negat că ar avea asemenea planuri.

 

România, membră NATO și UE, a luptat ca Republica Moldova să semneze un acord de asociere cu UE în iunie și, în timp ce Rusia a impus embargouri pe fructele, legumele, vinul și carnea din Republica Moldova, România a devenit principalul partener comercial al Republicii Moldova.

Cetățenii Republicii Moldova pot călători în UE fără vize și, pentru a scădea dependența de gazul rusesc, România vrea să extindă gazoductul care leagă cele două state până la Chișinău, oferind gaz la prețul de 263 de dolari pe metrul cub, fără tarifele de transport, care încă se negociază.

România a finanțat trei sferturi din proiectul inițial de 26 de milioane de euro și ar putea finanța și extinderea până la Chișinău. Andrian Candu, ministrul Economiei în exercițiu, a estimat costurile pentru continuarea proiectului la 200 de milioane de euro, din care România investește 120 de milioane.

 

Pe lângă cursurile pentru angajații SMURD de la Bălți, România a donat Republicii Moldova cinci ambulanțe. Elicopterele SMURD din România zboară peste graniță pentru a transporta victimele la Chișinău sau la Iași, dacă au dublă cetățenie.

România a donat, de asemenea, microbuze și cărți pentru școli, a dat pașapoarte pentru 500.000 de cetățeni ai Republicii Moldova și a finanțat studii în România, inclusiv a ministrului Economiei, Andrian Candu.

Acest suport este susținut de cetățenii României, din care trei sferturi susțin unirea cu Republica Moldova.

Graffiti și abțibilduri pro unire decorează zidurile, stâlpii și trenurile din România, iar în februarie a apărut un grup transpartinic în Parlament care face lobby pentru unire.

 

În Republica Moldova doar o parte din parlamentari susțin unirea, iar o mare parte a electoratului este de stânga și se opune legăturilor mai strânse cu UE.

„Oamenii de pe cealaltă parte a Prutului, din România, sunt frații noștri de sânge, deci cred că ajutorul lor este sincer”, spune Vasile Braghiș, un om de afaceri din Republica Moldova. „Totuși, majoritatea populației din Republica Moldova susține continuarea statalității”.

Aderarea la UE ar putea fi un proces lung și obositor. Membrii Comisiei Europene spun că nu au în vedere noi membri pentru următorii cinci ani. Ca Republica Moldova să ajungă stat candidat, trebuie să atingă niște standarde în privința drepturilor omului, statului de drept și trebuie să aibă o ecnomie de piață funcțională.

 

 

 

(Sursa: infoprut.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here