REUTERS: Râmnicu Vâlcea, capitala mondială a hackerilor

 

 

 

Râmnicu Vâlcea a ajuns ‘oraşul hackerilor’. Oamenii îşi găsesc cu greu un loc de muncă, dar pe străzile din acest oraş se poate observa maşini noi, maşini scumpe, maşini străine.
 

Râmnicu-Vâlcea, unul dintre cele mai afectate oraşe din România de criza financiară, a atras atenţia jurnaliştilor de la Reuters, care denumesc urbea capitala mondială a hackerilor. O echipă de ziarişti de la agenţia Reuters s-a deplasat în centrul României, unde a vrut să afle motivul pentru care un număr impresionant de tineri s-au apucat de furturi pe internet. Pagubele provocate de infractorii cibernetici români sunt de ordinul milioanelor de dolari, mai ales în rândul cetăţenilor americani.

Râmnicu-Vâlcea este un adevărat loc al contrastelor, relatează agenţia Reuters. Sărăcia oraşului pare să fie sfidată de şoferii tineri, aflaţi la volanul unor bolizi de lux.

 

„De cum intrai într-un oraş ca Drăgăşani, unde economia căzuse, unde oamenii îşi găseau cu greu un loc de muncă, constatai că e o contradicţie flagrantă pe stradă. Maşini noi, maşini scumpe, maşini străine. La fel în municipiul Râmnicu Vâlcea”, spune Valerică Raşcu, director de liceu.

Jurnaliştii au discutat şi cu poliţiştii implicaţi în lupta împotriva pirateriei informatice. Aceştia susţin că mulţi tineri s-au apucat de infracţiuni cibernetice după ce au văzut succesul colegilor lor.

„Necesităţile tehnice pentru a săvârşi astfel de fapte nu sunt foate avansate. Au fost mai multe persoane care, cu mai mulţi ani în urmă, au reuşit să obţină o anumită sumă de bani, astfel că şi alţii au fost atraşi în mirajul acestor fapte”, spune unul dintre poliţisti.

 

Din reportajul celor de la Reuters reiese că mulţi tineri au prins gustul pirateriei încă de pe băncile liceului. „Râmnicu Vâlcea a ajuns ‘oraşul hackerilor’ pentru că aici este o populaţie destul de numeroasă şi majoritatea oamenilor se ocupă cu calculatoarele la noi în oraş. Majoritatea liceelor au profile mate-info, iar încă din clasa a noua, elevii învaţă să lucreze cu programele”, spune un student.

Hackerii români au lăsat mii de oameni fără bani, după ce le-au compromis conturile sau le-au obţinut detaliile cărţilor de credit. Agenţii FBI au instruit aproximativ şase sute de investigatori români, însărcinaţi cu împiedicarea pirateriei şi arestarea celor vinovaţi.

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here