Rețete de poțiuni și elixiruri afrodisiace care va vor duce sigur în pat

 Din cele mai vechi timpuri alimentele și poțiunile afrodisiace au fost folosite pentru a îmbunătăți performanțele sexuale.

În ciudă faptului că de multe ori astfel de elixiruri afrodisiace sunt considerate a fi mituri, există câteva care funcționează cu adevărat și care sunt chiar ușor de obținut. Rețetele de elixiruri și poțiuni afrodisiace de mai jos erau folosite de multe curtezane pentru a îi face pe bărbații pe care îi primeau în așternuturi să fie cât se poate de virili. Totodată, aceste poțiuni aveau efect nebănuit și asupra femeilor, făcându-le să poftească să se dea bărbaților.

Realizarea acestor poțiuni este simplă și nu este necesar decât să urmați pașii de mai jos iar apoi să le testați efectul.

Poțiunea Afroditei

Ingrediente:
5 picături apă de trandafir,
1 cupă de șampanie,
250 g zmeură.

Zmeură se zdrobește iar sucul obținut se amestecă cu apa de trandafir și cu șampania. Soluția obținută se poate bea în stare naturală sau se poate amesteca cu orice fel de mâncare dulce. Are efectul de a destinde mușchii și de a influența pozitiv circulația și ajută la deschiderea simțurilor și la eliminare puternică de feromoni. Efectul are loc la aproximativ jumătate de oră de la consum.

Elixir sexual pentru a atinge culmile plăcerii

Ingrediente:

O rădăcină de ghimbir,
O păstaie de vanilie, o lămâie,
3-4 foi de mentă,
500 ml suc de ananas,
2 linguri zahăr.

Cureţi ghimbirul de coajă, îl tai bucăţele şi le mixezi cu sucul de ananas, zahărul, seminţele de vanilie, menta, sucul şi coaja rasă de lămâie. Dacă vrei, mai poţi pune puţină apă. Dacă îţi doreşti o noapte plină de pasiune pentru tine şi partenerul tău, nu trebuie decât să împarţi cu el un pahar din această licoare. Secretele sale afrodiziace stau cel mai probabil în calităţile excepţionale ale ghimbirului, ca stimulent al libidoului.

Elixir pentru infidelitate

Ingrediente:

100 ml must roşu,
1 linguriţa miere,
100 ml vin de miere,
3 linguriţe zahăr brun.

Mustul mierea şi zahărul brun se dau în clocot iar după ce soluţia s-a răcit puţin se amesteca cu vinul de miere. Potrivit credinţei populare, soţii sau soţiile infideli erau trataţi cu această soluţie şi nu mai calcau strâmb. De fapt, zaharurile pe care le conţine această soluţie şi taninul din vin sporesc la deschiderea apetitului sexual. Aşa că este bine să fim atenţi ca nu cumva să fie servită de … amanta.

 

 

 

 

 

 

Sursa: lyla.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here