Republica Moldova nu va depune cererea de aderare la UE în acest an

Republica Moldova nu va depune cererea de aderare la Uniunea Europeană la summitul Parteneriatului estic de la Riga din acest an, a anunțat joi ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, în cadrul unei conferințe de presă cu omologul său leton Edgars Rinkēvičs.

 

Potrivit șefei diplomației de la Chișinău, „lucrurile încă se află în proces”, dar cel mai important este ca „Republica Moldova să implementeze reformele” în așa fel încât nu doar să se „depună cererea de aderare”, dar să fie începute negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

„Un obiectiv strategic pentru actualul Guvern este lansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Este un obiectiv pentru întreg mandatul actualului Guvern. Cererea de aderare pentru a căpăta statut de candidat nu este un scop în sine, este o etapă care are drept scop să ne pregătească pentru obiectivul strategic – lansarea negocierilor de aderare”, a declarat Natalia Gherman.

 

Ea a precizat că depunerea cererii de aderare este un „moment tactic atât pentru Republica Moldova cât și pentru Uniunea Europeană”, iar summitul de la Riga este doar „un prilej bun pentru a raporta colegilor din UE cum se dezvoltă procesul de reforme în conformitate cu Acordul de Asociere”.

Ministrul leton de Externe a precizat că Republica Moldova „trebuie să fie pregătită” în momentul în care va depune cererea de aderare și că țara noastră mai are de implementat multe reforme.

 

„La Riga vreau să văd trei mesaje clare. Primul este că aceste țări care sunt interesate de o apropiere de UE, vor primi suport din partea Bruxelles-ului, practic și politic. Al doilea este că Acordul de Asociere nu va fi ultimul pas între țările asociate și UE, iar al treilea – de a identifica cele mai bune metode de a susține ambițiile europene ale țărilor din parteneriatul estic”, a precizat Rinkēvičs.

Summitul Parteneriatului Estic se va desfășura în perioada 21-22 mai, la Riga (capitala Letoniei).

 

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here