Încă un scandal imobiliar legat de afacerile lui Bogdan Niță, fiul primarului Miroslavei, Dan Niță @ Niște localnici îl acuză pe Bogdan Niță că a intrat abuziv pe terenul lor, preluând abuziv suprafața în vederea construirii unor case @ „Noi suntem mai mulți moștenitori pentru acest teren. În iunie a venit băiatul primarului cu utilajele, a început să sape. Noi aveam lucernă cultivată pe acest teren. L-am dat în judecată”, a spus Gheorghe Buinceanu, localnicul din Miroslava căruia Bogdan Niță i-a ocupat terenul
La Miroslava nimeni nu poate sta în calea lui Bogdan Niță, fiul primarului Dan Niță, atunci când acesta vrea să construiască. În plus, sunt câțiva ani de când oamenii din Miroslava nu mai sunt siguri pe proprietățile lor dacă dețin o suprafață de teren pe care Bogdan Niță vrea să construiască. Prezentăm un alt caz al unor localnici din Miroslava care s-au trezit într-o zi că buldozerele intră pe terenul său pregătind amenajarea unui șantier pentru construirea unor case. Scandalul a început în această vară în luna iunie, iar terenul se află la marginea drumului județean care traversează Miroslava prin fața primăriei ( DJ 248, Iași-Tibănești), în partea dreaptă spre direcția Voinești, cu puțin înainte de sensul giratoriu amenajat pentru șoseaua de centură.
Familia Buinceanu, cea care s-a trezit deposedată de Bogdan Niță deține aici 5.000 mp, suprafață moștenită în baza unui titlu de proprietate.
„Noi suntem opt moștenitori pentru acest teren. Deținem un titlu de proprietate încă din anul 1992. Fișa de punere în posesie este din anul 1991. Fiul primarului, Bogdan Niță a cumpărat în zona în care 2.500 mp suprafață pe care a lipit-o de terenul nostru. Noi am cultivat lucernă pe acest teren iar Bogdan Niță a intrat cu utilajele și a săpat două gropi adânci de 6 metri și jumătate”, a spus Gheorghe Buinceanu, unul dintre moștenitori.
A încercat să-i împace la primărie
Gheorghe Buinceanu a mai povestit că imediat după izbucnirea scandalului Bogdan Niță i-a chemat la discuții la Primăria Miroslava în biroul inginerului de cadastru Corneliu Cusutura.
„Bogdan Niță ne-a chemat în biroul inginerului Cusutură să ne propună să ne mutăm pe un alt amplasament undeva într-o zonă în care primarul Dan Niță deține o suprafață împreună cu fratele său. Un teren cu o deschidere la stradă de vreo șase metri. Evident că am refuzat”, a adăugat Gheorghe Buinceanu.
În aceste condiții, familia Buinceanu s-a adresat justiției să i se facă dreptate. Prin intermediul avocatului Mihai Tun, familia Buinceanu a deschis în justiție un proces având ca obiect ”acțiunea posesorie” solicitând astfel judecătorilor să emită o sentință prin care să-l oblige pe Bogdan Niță să plece de pe terenul lor.
„Solicit obligarea pârâtului Bogdan Niță să îmi lase în deplină posesie terenul în suprafață de 5.000 mp, categorie de folosință arabil, situat în extravilanul localității Miroslava în apropierea unor parcele pe care au fost construite case sau care sunt destinate pentru construirea unor case. solicit ca instanța să dispună încetarea lucrărilor începute de pârât pe terenul în discuție și readucerea terenului la forma și în starea de dinaintea faptei pârâtului, de ocupare abuzivă. Din luna februarie 2018 exercit o posesia liniștită asupra terenului sus-menționat. De atunci am exploatat în mod continuu acest teren, fără probleme, în special pentru culturi de lucernă”, se arată în acțiunea deschisă în justiție de familia Buinceanu.
Bogdan Niță: „Nu comentez”
În edițiile anterioare am mai aratăt că Bogdan Niță este cel mai important dezvoltator din Miroslava. Având sprijinul și protecția tatălui său Bogdan Niță patronează un adevărat cartel imobiliar în Miroslava. Proiectele imobiliare dezvoltate de ani de zile de Bogdan Niță, fie că este vorba despre case sau blocuri, curg pe bandă rulantă. Bogdan Niță le propune, iar tatăl său, Dan Niță, le aprobă. Contactat telefonic pentru a oferi unele explicații legate de familia Buinceanu, Bogdan Niță a spus că nu vrea să comenteze.
„Domnul Buinceanu se află într-o mare eroare. Atât, mai mult nu vreau să comentez”, a spus Bogdan Niță.
Proiecte imobiliare și prin interpuși
Recent 7IAȘI a arătat că Bogdan Niță dezvoltă proiecte imobiliare la Miroslava atât în mod direct cât și prin interpuși. Este vorba despre Iulian Talancă care în anul 2016 a ridicat un ansamblu rezidențial, format din șapte case în satul Horpaz, comuna Miroslava, la mică distanță de centura ocolitoare a municipiului Iași. Familia Talancă este cunoscută ca fiind apropiată de către Bogdan Niță, fiul primarului din Miroslava. De altfel, unul dintre frați, Ovidiu Talancă, este cumătru cu Bogdan Niță. Acesta din urmă s-a ocupat de promovarea proiectului imobiliar, numele și numărul său de telefon însoțind anunțurile de vânzare a imobilelor. Însă și de această afacere imobiliară s-a ocupat tot Bogdan Niță. Fiul primarului a fost mereu prezent pe șantier și s-a prezentat și la notar pentru semnarea contractelor de vânzare-cumpărare.
Constantin MAZILU