Relu Fenechiu promite că se face băiat bun. „Nu am de gând să mă întorc în puşcărie“

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost liberat condiţionat luni, după ce a executat aproximativ trei ani şi jumătate din cei cinci ani şi şase luni. Ex-liberalul a primit vestea punerii în libertate la Iaşi, fiind învoit de conducerea puşcăriei vasluiene, de la finele săptămânii trecute. Fenechiu s-a prezentat ieri la Penitenciarul Vaslui într-o maşină de lux pentru a îndeplini formalităţile de liberare şi le-a promis judecătorilor că nu se va întoarce în spatele gratiilor. Cât despre recuperarea prejudiciului de 5,5 milioane de lei constatat de procurori în dosarul „Transformatorul“, tăcere absolută…

În cererea de liberare condiţionată, fostul liberal ieşean a argumentat că a ispăşit deja două treimi din pedeapsă, a scris două lucrări ştiinţifice în timpul detenţiei şi că ar fi avut invenţii care au fost brevetate.

„Eu am greşit! Din acest motiv am făcut atâţia ani de puşcărie. Nu am de gând să mă întorc acolo. Am familie, am copii, am părinţi bătrâni şi bolnavi, trebuie să mă duc să muncesc pentru ei. Sunt o persoană care poate trăi în societate fără să mai greşească”, a spus Fenechiu în faţa judecătorilor pe 2 august.

„Judecătoarea care m-a condamnat a venit la Jilava şi mi-a cerut iertare”

„Nu mă mai întorc în politică. Nu vreau să mai aud de afaceri cu statul român. Vreau să am grijă de familia mea“, a afirmat fostul liberal la ieşirea din Penitenciar.

Acesta a mai oferit la final şi o declaraţie-bombă: „Vreau să îmi exprim regretul pentru una dintre persoanele care m-au condamnat, mă refer la doamna judecător Sofica Dumitraşcu, care mi-a făcut o surpriză incredibilă venind la mine în detenţie, la Jilava şi cerându-mi iertare. Este verificabil acest lucru, documentele sunt publice, cu siguranţă. Mi-a spus exact aşa: «Relu, te rog, iartă-mă! Doamna Stanciu ne-a spus că trebuie să fie o decizie luată în unanimitate». Mi-a spus tot atunci că a rugat-o pe doamna Stanciu să-i lase în pace măcar pe oamenii nevinovaţi care sunt condamnaţi alături de mine şi care chiar nu au nicio vină şi a spus că nu se poate, că aşa trebuie să se întâmple. Dacă trăia, sunt convins, de fapt mi-a promis, cu toate riscurile pe care le are, că şi le va asuma şi va declara aceste lucruri. Dumnezeu a luat-o dintre noi, dar sunt convins că adevărul va ieşi la iveală la un moment dat“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here