Grupul Feroviar Roman a castigat privatizarea pentru CFR Marfa

Grupul Feroviar Roman este noul actionar majoritar al CFR Marfa, pentru care a oferit suma de 202 milioane euro si s-a angajat sa investeasca alte 900 milioane lei, la capatul a sapte ore de negocieri in care ofertantul a renuntat la conditia de a plati in rate pretul angajat, a anuntat joi ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

In jurul orei 14.00, Relu Fenechiu anuntase ca Grupul Feroviar Roman a depus o oferta pentru cumpararea a 51% din actiunile CFR Marfa mai mare de 180 milioane euro, care era insa supusa unor conditii.

„Dupa sapte ore de negocieri, pot sa va anunt ca a iesit fumul alb”, a spus Relu Fenechiu, in jurul orei 18.00, adaugand: „Astazi putem declara un castigator in competitia de privatizare a CFR Marfa”.

GFR ceruse initial posibilitatea de a plati in rate suma angajata, dar, la capatul negocierilor, reprezentantii companiei „au fost de acord si si-au asumat in scris ca renunta la solicitarea plata in rate”.

Contractul ar putea fi semnat saptamana viitoare, a adaugat Relu Fenechiu, care a mentionat ca termenul de incasare a banilor este de maxim doua luni de la semnarea acestui document.

Pentru finalizarea tranzactiei este nevoie si de avizul Consiliului Concurentei.

In ceea ce priveste angajatii CFR Marfa, Relu Fenechiu a precizat ca exista un contract colectiv de munca in vigoare pana anul viitor, in aprilie.

„Sunt convins ca vom gasi solutiile pentru ca oamenii sa nu fie disponibilizati. Deja am demarat procedura ca 1.000 de salariati sa poate benefica de ordonanta 36 privind salariile compensatorii”, a adaugat ministrul.

Comisia de Privatizare din Ministerul Transporturilor a deschis, joi, oferta depusa de singurul investitor ramas in cursa pentru privatizarea CFR Marfa, Grup Feroviar Roman.

Grup Feroviar Roman si Asocierea Transferoviar Grup & Donau Finanz GMBH & Co KG au depus oferte preliminare, neangajante si comentarii asupra contractului de vanzare-cumparare de actiuni, conform Anuntului si Dosarului de Prezentare. Miercuri, asocierea Transferoviar Grup – Donau Finanz GMBH & Co KG a decis sa stopeze demersurile de achizitionare a pachetului majoritar al CFR Marfa si a anuntat ca va contesta procedura de privatizare.

Si americanii de la OmniTRAX au anuntat ca vor contesta acest proces, dupa ce compania a fost respinsa de Comisia de privatizare a MT pe motiv ca s-a constatat ca plicul depus nu continea oferta preliminara si neangajanta si nici comentariile asupra contractului de vanzare-cumparare de actiuni, necesare la acea etapa. Ei au motivat ca au solicitat in mod repetat prelungirea perioadei de audit la 45 de zile pentru analiza informatiilor si pentru formularea ofertei.

Aceasta este a doua tentativa de privatizare a CFR Marfa dupa ce, intr-o prima faza, toate ofertele au fost respinse pentru ca, potrivit ministrului Transporturilor, erau incomplete. Grup Feroviar Roman, companie detinuta de Gruia Stoica si Vasile Didila, este o societate cu capital social integral privat, care presteaza servicii de transport feroviar de marfuri si servicii conexe transportului feroviar.

GFR exploateaza un parc de 8.000 de vagoane si 260 de locomotive. In asociere cu CFR Marfa in societatea Rolling Stock, GFR a inregistrat, in 2012, un profit de 4,5 milioane euro. Transferoviar Grup este o companie infiintata in 2003, al carei obiect de activitate este asigurarea serviciilor de transport/logistica feroviara si manevra feroviara de marfa, gestionarea de infrastructura feroviara, constructia de cai ferate, drumuri si autostrazi.

De asemenea, prin accesarea de fonduri europene, societatea este implicata in dezvoltarea infrastructurii feroviare private, in acest moment avand in executie terminalul de containere din Aiud. Societatea activeaza atat pe piata din Romania cat si la nivel international. Donau-Finanz GmbH Austria este un fond de investitii din Austria, fondat in 1957, administrand active de peste 2 miliarde de euro in domenii cum ar fi managementul activelor, investitii, fuziuni si achizitii, restructurari, dezvoltare rezidentiala.

Donau-Finanz este calificat in faza finala a procesului de privatizare a unitatii de transport de marfa a Cailor Ferate Bulgare (BDZ) – BDZ Freight Services. OmniTRAX, companie afiliata Grupului Broe, este un operator feroviar care are peste 17 linii scurte sau cai ferate regionale in America de Nord, servicii intermodale in porturi, facilitati transload si operatiuni de comutare. Sursa: hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here