Reforma USRL/PLUS în Sănătate: Actualul director de la PNL, singurul candidat admis la concursul pentru șefia CJAS Iași

@ Concursul pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Iași: condiții de participare doar pentru oamenii din sistem, omul PNL – singurul concurent admis, iar numele candidaților au fost secretizate și înlocuite cu coduri @ USR/PLUS și-a făcut un titlul de glorie din faptul că în mandatul ministrului Vlad Voiculescu au fost scoase la concurs posturile de director ale Caselor Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS), demersul făcând parte din „lupta cu mafia” @ La Iași, singurul candidat admis în concurs este actualul director Radu Țibichi, susținut de ani de zile de PNL și de fostul PDL @ Condițiile de participare la concurs au fost făcute doar pentru cei din sistem, dosarul singurului candidat venit din mediul privat fiind respins @ Numele candidaților au fost secretizate, deși legislația GDPR nu prevede astfel de practici în privința funcțiilor publice @ Pentru funcția de director al CJAS Iași și-au depus dosarele: IS2916 și IS2923

„Reforma statului reprezintă unul din pilonii programului de guvernare al USR PLUS. Competențele profesionale necesare ocupării unui post de conducere nu trebuie evaluate prin prisma unui carnet de partid, ci validate pe baza unor concursuri accesibile tuturor”, este mesajul care însoțea anunțul privind scoaterea la concurs a funcțiilor de conducere ale Caselor Județene de Asigurări de Sănătate.

La Iași nu s-a schimbat însă nimic. Singurul candidat admis la concurs este chiar actualul director al CJAS, Radu Țibichi, personaj al sistemului, care a fost promovat pe diverse funcții de conducere ori de câte ori PNL ori fostul PDL s-au perindat la putere. Acesta este angajat al instituției din anul 1999 și, funcție de cum puterea politică s-a schimbat în țară, a ocupat în mai multe rânduri funcția de director al Casei Județene și chiar al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Transparență zero: numele candidaților, secretizat și înlocuit de coduri

Deși Ministerul Sănătății, condus la acea vreme de Vlad Voiculescu, anunța că aceste concursuri reprezintă un pas înainte în ceea ce privește reformarea sistemului, din procedura de selecție a candidaților a fost eliminată tocmai transparența.

Concursul a fost anunțat public, dar numele candidaților au fost ascunse și înlocuite de coduri. Astfel, conform listei publicate pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pentru funcția de director al CJAS Iași și-au depus dosarele: IS2916 și IS2923.

Termenul de depunere a dosarelor a fost 20 aprilie, iar câteva zile mai târziu au fost afișate primele rezultate.

Condițiile de participare i-au favorizat pe cei din sistem

Deși Ministerul Sănătății susținea că încearcă să deschidă instituția pentru oamenii din afara sistemului, aștepând la concursuri manageri noi care să reformeze Casele de Sănătate din teritoriu, condițiile de participare la concurs au fost restrictive pentru aceștia. De fapt, la Iași, la fel ca în toată țara, pentru postruile scoase la concurs și-au depus candidaturile 1 – 2 concurenți, rareori trei.

Singurul candidat din afara sistemului de la Iași a fost Irinel Bucur, un tânăr manager și antreprenor din domeniul IT. Dosarul acestuia a fost respins, deoarece funcționarii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate au refuzat să accepte experiența acumulată de acesta în câmpul muncii înainte de finalizarea studiilor superioare.

Irinel Bucur a mai remarcat și birocratizarea excesivă a instituției, dar și lipsa digitalizării procedurilor.

„În 2007 am avut o infuzie de capital străin și am făcut noua firma, Travel Tech unde am fost Director General și arhitect software până când în 2015 am vândut-o. După cum se vede, timpul pentru finalizarea studiilor a cam lipsit. Așa că nu am apucat să dau licența la finalizarea studiilor de la colegiu, iar în 2009 m-am înscris la Facultatea de Informatică.  Bineînțeles că, fiind o persoană căreia îi place să lucreze, am reușit să dau licența și să obțin diploma în 2017. Practic, după ce am vândut firma am avut timp să mă ocup de facultate astfel încât să termin studiile. Și uite așa ajungem în prezent iar azi aflu că dosarul meu de candidatură pentru poziția de Director General al CAS Iași a fost respins.

Motivul? Nu au trecut 7 ani din momentul în care am obținut diploma și până acum, vechimea fiind considerată după data de obținere a diplomei, experiența de dinainte neavând valoare”, povestește Irinel Bucur într-o postare pe facebook.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here