Referendumul de la Pungeşti, invalidat de Judecătoria Vaslui. Hotărârea nu e definitivă

Judecătoria Vaslui a invalidat, astăzi, referendumul din localitatea Pungeşti. Magistratul a dat această decizie respectînd Legea 215 din 2001, care stipulează că pentru validare prezenţa la vot trebuie să fie de 50% plus unu.

 

Hotărîrea poate fi atacată cu apel.

Decizia de astăzi vine după ce Prefectura Vaslui a solicitat instanței să se pronunțe pentru a clarifica rezultatul consultării populare privind demiterea primarului Mircia Vlasă.

Aproximativ 50 de localnici din Pungeşti s-au adunat luni în faţa Prefecturii Vaslui, solicitând validarea referendumului cu o prezenţă de 30%, dar şi demiterea edilului.

Anterior, prefectul Daniel Olteanu solicitase timp de consultări, pentru a stabili care dintre legi se aplică pentru validarea consultării populare, cea care prevede o prezenţă de 50% +1 sau actul normativ care stipulează o prezenţă de doar 30%.

Preşedintele Biroului Electoral Central Pungeşti, judecătorul Neculai Burlibaşa, a precizat că referendumul va fi validat numai dacă prezenţa la vot va fi de 50%+1, invocând Legea administraţiei publice locale.

Din cei aproximativ 2.500 de alegători înscrişi pe liste, 34,3% au fost prezenţi la referendum, iar majoritatea a votat pentru demiterea primarului, Mircia Vlasă.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here